Sandra Wollner construiește în „Everytime” un basm digital despre cum durerea devine ruptură și izvor în același timp. Potrivit Sight and Sound, filmul se deschide printr-o imagine-cheie în care soarele apare pe orizont ca un pătrat radiant. Referința vizuală vine din jocul de supraviețuire „Vintage Story”, adesea confundat cu „Minecraft”, iar cerul pătrățos nu pare să emită lumină, ci să lase să se infiltreze din spatele lui. Imaginea neobișnuită rezumă atmosfera criptică a peliculei, o realitate poroasă și simulată în care memoria circulă prin ecrane.
Tragedia inițială este surprinsă aproape accidental. O cameră rătăcește pe acoperișurile Berlinului la răsărit și găsește o adolescentă. Jessie, interpretată de Carla Hütermann, este sub efectul MDMA după o ieșire la rave cu iubitul ei. Fata face contact vizual cu obiectivul, dar camera își pierde interesul și se întoarce spre ferestrele închise de dedesubt. După ce cade prin cadru, punctul de vedere trece în interiorul universului virtual al „Vintage Story”, urmărind un personaj care se scufundă prin terenul de joc.
Fără comentarii sau ceremonii, filmul urmărește ritmul cotidian al celor rămași. Mama Ella, jucată de Birgit Minichmayr, este deja stoică când o vedem depunând flori pe mormânt. Iubitul Lux, Tristán Lopez, își înăbușă sentimentul de vinovăție pentru accident. Sora mai mică Melli, Lotte Keiling, reușește să funcționeze cât poate un copil, dar continuă să joace jocul preferat al lui Jessie și îi trimite surorii emoji-uri și mesaje de ziua de naștere, apelând la ecrane pentru a menține contactul. Urmele digitale ale fetei sunt peste tot: filmulețe de acasă neclare, rulouri de pe iPhone și, într-o secvență încărcată de neliniște, o întâlnire inexplicabilă cu o dronă de supraveghere. Nota aceasta aduce operațiunile sinistre ale cloud-ului la nivel uman și amintește că arhivele memoriei pot fi monetizate și folosite ca puncte de date. Un prieten al lui Lux, vorbind de după laptop, spune că „ea e acolo tot timpul, ca un memorial ambulant”.
Mourningul divergent al celor trei explodează treptat în contact cu natura. Ella și Lux iau droguri și fac un trip într-o pădure, parcurgând același traseu pe care copiii l-au făcut în ultima noapte a lui Jessie. Cei trei se mută apoi în Tenerife, unde dealurile, munții și litoralul par să provoace o cută în timp.
Concepția ermetică a filmului funcționează uneori ca un dop emoțional, lăsând personajele închise și abstractizate, însă acesta este un efect intenționat. „Everytime” se concentrează pe o amorțeală distinct modernă, pe durerea, vinovăția și grația irepresibile care persistă subtil printr-o lume pe care nu o mai recunoaștem. Pelicula rămâne măreață și misterioasă, spectrală și dulce, impregnată de ambiguitatea care poate perfora un sigiliu hermetic și lăsa lumina să pătrundă.
