Potrivit Scena9, Elina Löwensohn a fost întâlnită la București la finalul anului trecut, cu ocazia premierelor în cinematografe ale filmului Nu mă lăsa să mor, debutul lui Andrei Epure. În lungmetraj, actrița apare ca Isabela Ivan, o prezență aproape imaterială. Producția, o comedie neagră despre moarte, a avut premiera mondială la Festivalul de la Locarno în secțiunea Cineasti del Presente și este nominalizată în nouă categorii la Gala Premiilor Gopo, programată pe 4 mai la Sala Palatului.
Cariera Elinei Löwensohn a fost construită în afara circuitului comercial. Primele roluri au venit în filme independente americane din anii ’90, cu Hal Hartley în Simple Men și Amateur și cu Michael Almereyda în Nadja. După mutarea în Franța, unde locuiește de peste două decenii, a lucrat în filmul experimental european, rolul din Sombre al lui Philippe Grandrieux fiind premiat la Locarno în 1998. În paralel apar și creditele de mare vizibilitate, Seinfeld, Schindler’s List și The Wisdom of Crocodiles alături de Jude Law.
Născută la București, Löwensohn a emigrat cu familia în Statele Unite înainte de Revoluție, la 14 ani. Mama, balerină la Operă, plecase în 1978 la Quito și trecuse apoi în SUA cu azil politic în perioada președinției lui Jimmy Carter. Tatăl, supraviețuitor al lagărelor naziste, murise în 1973. Adaptarea în Westchester a însemnat muncă de supraviețuire: curățenie în case, ospătăriță, munci în fabrici și restaurante, fără acces la burse din cauza statutului de ne-cetățean. Experiența a lăsat o lecție despre ego, pe care actrița o rezumă astfel: „Când trebuie să câștigi bani ca să supraviețuiești, egoul nu mai contează”. La NYU a intrat într-un program de vară de teatru care i-a consolidat încrederea, iar mai târziu a ales o reinvenție punk înainte de a ajunge la New York University.
Alegerea a fost constant pentru cinemaul de autor. Löwensohn spune că nu s-a mutat la Los Angeles, unde simțea că nu aparține universului de audiții și look impus de Hollywood, și a rămas atrasă de filme cu viziune personală. Identitatea fluidă, între limbi și accente, a însoțit-o de la România la Statele Unite și apoi în Europa. Prima întoarcere în țară a fost în 1998, ca membră de juriu la un festival din București; plimbarea pe Mântuleasa, cartierul copilăriei, i-a părut emoționantă și simultan diminuată. În Franța se simte mereu străină, în New York mai new-yorkeză, iar România rămâne un loc care este și nu este al ei.
Colaborările cu autori români au fost sporadice. A apărut în Miracolul din Tekir de Ruxandra Zenide și în Simple Women al regizoarei italiene Chiara Malta, coprodus de Ada Solomon și inspirat din viața sa. În interviu, Löwensohn vorbește despre întâlnirile care i-au definit traseul, despre compromisurile negociate și despre ce înseamnă să rămâi liber într-un cinema care este în același timp artă și business.
