Lisandro Alonso revine la personajul debutului său din 2001 după un interval de un sfert de secol, iar Slant Magazine publică o recenzie a lungmetrajului Double Freedom. Potrivit publicației, filmul deschide cu o imagine aproape identică cu cea de final a lui La Libertad, cu Misael Saavedra, bûcheronul argentinian real care joacă propriul rol, tăind carne de armadillo în fața focului în timp ce furtuna se apropie. Gestul marchează continuitatea muncii solitare din Pampa, dar mută atenția de la protagonist la schimbările care au înconjurat lumea sa.
La Libertad a avut un parcurs modest pe circuitul festivalier și nu a primit lansare în Statele Unite. În retrospectivă, titlul este citat ca o intrare timpurie în slow cinema. În 2008, criticul Robert Koehler îl numea „the most seminal film of the most important film movement of the last seven years”, referire la estomparea graniței dintre documentar și ficțiune. Alonso revine la această estetică după Jauja din 2014 și Eureka din 2024, filme în care a folosit artificii cinematografice mai evidente. Repetarea gesturilor cotidiene, de la tăierea copacului la decojirea scoarței, devine un mod de a măsura cei 25 de ani invizibili petrecuți în muncă repetitivă.
În Double Freedom izolarea devine imposibilă. Misael primește vești îngrijorătoare despre sora sa Micaela, interpretată de actrița Catalina Saavedra, fără legătură de rudenie reală cu Misael Saavedra. El ia camionul angajatorului pentru a ajunge la spitalul unde locuiește aceasta. Instituția este închisă din cauza tăierii subvențiilor guvernamentale și pacienții sunt externați. O asistentă îi spune că sora sa s-a fixat pe udatul plantelor și îl întreabă dacă are plante acasă. Răspunsul său, reținut, este „There are a couple”. Contextul trimite la ascensiunea lui Javier Milei la președinția Argentinei și la reducerea rețelei de protecție socială.
Alonso menține lungile cadre fixe și obiective din primul film, dar revenirea lui Micaela în natură aduce o accentuare vizuală a peisajului. Un plan larg cu cei doi traversând un câmp rămâne aparent banal până când norii și cântecul păsărilor devin subiecte în sine. O secvență în care Micaela își trece mâna pe scoarța unui copac la apus este cel mai apropiat moment de efect spectaculos, însă recenzia notează că interludiul liric se apropie de manierismul imitatorilor lui Alonso și introduce o subiectivizare care rupe metoda observațională.
Primele trei filme ale lui Alonso construiau lumi ficționale fără repere narative tradiționale, iar ultimele două au fost excavații stilizate ale istoriei argentiniene. Double Freedom, cu introducerea timidă a unui fir dramatic coerent, ar fi plasat între aceste două moduri, ceea ce diluează rezonanța mitică obținută anterior. Finalul oferă o imagine rece a sacrificiilor impuse săracilor de către capitalism, dar ancorarea în actualitatea politică nu adaugă claritate. Filmul rulează 100 de minute, este scris și regizat de Lisandro Alonso și îi are în distribuție pe Misael Saavedra, Catalina Saavedra, Adrián Fondari, Alcides Fink și Laura López Moyano.
