Săptămânile acestea ajung în săli două debuturi românești, Malul vânăt și Y, puse în discuție în critica de specialitate potrivit Scena9. Cele două lungmetraje pornesc de la premise diferite și sunt tratate în același material ca exemple de direcții opuse în cinemaul românesc actual.
Malul vânăt vine precedat de un hype construit în jurul finanțării cu implicarea lui Sebastian Stan și a scurtmetrajului When Night Meets Dawn (2021) semnat de Borțun. Filmul a fost turnat într-un sat dunărean din sudul țării cu actori profesioniști și amatori și mizează pe o ancorare în topografia locului. În centrul narațiunii se află Lavinia, interpretată de Mihaela Subțirică, prinsă între fostul-fost tatăl copilului Iulian Postelnicu și fostul-actual Vasile Pavel, între obligația maternă și dorința de autonomie. În jurul ei gravitează fiul de 14 ani Dani, jucat de Ștefan Costea, iar una dintre secvențele urmărite este întâlnirea lui cu tatăl la eliberarea buletinului, un schimb de suc și țigară fără progres relațional.
Recenzia notează că Borțun încearcă o cosmogonie personală prin cicluri astrale, observație socială și trecerea anotimpurilor, combinând o atitudine antropologică cu un mister dominant. Refuzul rotunjirii edificatoare lasă un aer fracturat. Lungmetrajul are sub 90 de minute și condensează multe elemente greu de aprofundat, generând o tensiune între nevoia de lentoare pentru instalarea în topos și urmărirea personajelor. Rezultatul este perceput ca grăbit, cu o materialitate paradoxală în ciuda formatului digital. Mozaicul incomplet evită estetismul, dar multe propuneri de mizanscenă rămân false bune idei, iar filmul se diluează în viniete superficiale.
Y este prezentat ca un debut al lui Alex Baciu, cunoscut ca co-scenarist al filmelor lui Radu Muntean, în colaborare cu Maria Popistașu. Aceasta joacă o expertă în vin care vorbește despre cupaj, nas, post-gust și Jules Desjourneys. Povestea, situată în mediul burghez, este citită ca parodie de clasă și expune nevroza burgheză din interior. Punctul de declanșare este decesul matroanei, care scoate la iveală posibile matrapazlâcuri din anii nouăzeci: intermedierea unor adopții de copii din centre de plasament, cu destinație străină, eventual ca rezervor de organe. Filmul ilustrează ipoteza prin două secvențe, una cu un băiețel la început și una extrasă dintr-un reportaj cu copii în orfelinate.
Analiza consideră că Y caută gravitas în loc să se afișeze ca frivolitate și că montajul acestor materiale documentare rămâne o întrebare acuzatoare fără răspuns. Proiectul este descris ca un crochiu, expresie a lenei mai degrabă decât a eșecului de a afla adevărul, un gimmick conceptual steril. Este plasat în linia unei progenituri întârziate a Noului Cinema Românesc, alături de Un loc sigur (Cecilia Ștefănescu, 2025) și Familiar (Călin Peter Netzer, 2024), și este văzut ca cel mai autosuficient dintre ele.
