Documentarul Rapinoe, semnat de Rebeca Huntt, a avut premieră în weekend la Toronto International Film Festival, în secțiunea TIFF Docs, potrivit The Hollywood Reporter. Recenzia publicată pe 11 septembrie descrie filmul ca un portret intim al lui Megan Rapinoe după retragerea din activitatea competițională în 2023, apreciat pentru abordarea relaxată și pentru prezența jucătoarei, dar considerat în mod necesar incomplet pentru că rămâne deschis spre un capitol următor care nu se concretizează în cele 92 de minute ale montajului.
Filmul reunește imagini de familie, reportaje de presă, materiale de joc și interviuri vechi și noi și parcurge în linii mari, cronologic, viața subiectului de la copilărie până în prezent. Sunt trecute în revistă momente cunoscute publicului larg: victoriile la Cupa Mondială, medalii olimpice, coming out-ul, lupta pentru egalitatea salarială cu echipa națională masculină a SUA, sprijinul acordat lui Colin Kaepernick și reacțiile ulterioare. Alegerea estetică mizează pe un grain cald, iar datele și locațiile apar în caption-uri cu un font digital care amintește de înregistrările cu camcorder din anii ’90.
Interviurile cu apropiați construiesc senzația de intimitate. Apar părinții lui Rapinoe, sora geamănă Rachael, fostă și ea jucătoare de fotbal, și Sue Bird, fost parteneră a sportivei până la începutul acestui an. Regizoarea Rebeca Huntt, care semnează și scenariul alături de Gabriel Rhodes și Isabel Freeman, construiește secvențe în care Rapinoe apare pe canapea într-o ipostază apropiată de cabinetul de terapie, în rutina de îngrijire a pielii înaintea ceea ce ar putea fi ultimul meci, sau în timpul unei ședințe de fizioterapie.
Elementul cel mai convingător rămâne însă prezența propriei protagoniste. Rapinoe apare fără autocenzură, spontană, conștientă de sine și consecventă cu modul său de exprimare. Proximitatea creează impresia accesului în cercul interior, o diferență față de documentarele reverențiale care tind să idealizeze subiectul. În același timp, filmul nu aduce dezvăluiri majore. Firul cel mai revelator este discuția despre disociere, descrisă atât ca armură care a susținut cariera, cât și ca barieră în fața emoțiilor. Rapinoe spune că începerea terapiei în ultimii ani a redus puterea protectoare a acestui mecanism, iar montajul sugerează o legătură cu ratarea penalty-ului decisiv la Cupa Mondială din 2023.
Conceptul rămâne vag tratat, iar pelicula nu arată clar cum s-a schimbat perspectiva sportivei. Rapinoe însăși recunoaște limitele înțelegerii: „E ca și cum vechiul sistem de operare nu mai funcționează, dar eu nu am unul nou.” Finalul rămâne deschis, cu o mențiune pe ecran despre activitatea sa ca activistă, podcaster și comentatoare sportivă, și cu o citire din poezia lui Mary Oliver, „Tell me, what is it you plan to do with your wild and precious life?”, lăsând întrebarea despre modelul personal la latitudinea spectatorului.
