Potrivit IndieWire, documentarul The Life of Jorge Luis Borges semnat de Mariano Llínas a avut premiera la Toronto International Film Festival în 2026 și este în căutare de distribuție în Statele Unite. Lucrarea este structurată în trei părți și are o durată de cinci ore și jumătate. Recenzia descrie proiectul ca pe o încercare ludică de a întoarce scriitorul argentinian pe dos, mai degrabă decât ca pe o biografie exhaustivă.
Filmul pornește de la acces arhivistic extins la materiale, locuri și specialiști, dar autorul declară explicit că nu este interesat de obligațiile unui portret clasic. Unele detalii marginale, cum ar fi o notă de subsol pierdută existentă într-un singur exemplar manuscris, primesc atenție, în timp ce perioade întregi, precum șederea în Spania, sunt eliminate. În această logică, Borges devine un fel de MacGuffin, vizibil mai ales prin absență, prin negativele spațiilor și obiectelor care îl înconjoară.
Llínas construiește narațiunea prin descrierea obiectelor pe ecran, prin afișarea textului înainte de a-l citi și apoi parafraza acestuia. Un match-cut recurent leagă lupa deasupra unei cărți fizice de un magnifier skeuomorphic peste scanări foto de joasă rezoluție. Regizorul filmează străzi, statui și clădiri din Argentina unde a trăit Borges, însoțite de comentarii despre valorile și obiceiurile autorului, și intercalează intervenții meta-textuale: deplasări la un Hilton neînsemnat menționat în treacăt, la un bar de tip dive în Austin, căutări fără rezultat ale unei statui împreună cu soția, actrița Laura Peredas, și cu copiii lor, sau încercări de filmare prin geamuri la care accesul este refuzat.
Pe parcurs apar Ernesto Montequín, cercetător și eseist, Nicolás Helft, deținător al celei mai mari colecții de manuscrise private ale lui Borges, Ignacio Codino, tânărul editor al lui Llínas, și Pederes, care joacă rolul lui Borges într-o lectură de masă. O secțiune importantă din Partea a Doua este petrecută în Biblioteca Națională, unde sunt recreate cadre din interviul vechi cu Hugo Santiago, mentorul lui Llínas. Este dezvăluit că Santiago a regizat un film după manuscrisul nerealizat The Lads, fapt care generează un joc de oglindire între cadrele de acum și cele filmate cu ani în urmă din același unghi.
Proiectul este prezentat ca o comedie, cu momente în care Llínas se adresează camerei, liste lungi de iubite ale lui Borges și o coloană sonoră realizată parțial la xylophone de jucărie. În Partea a Treia, atenția se mută spre marginalia cinematografică, spre schițe și proiecte abandonate. Recenzia notează că filmul cere distracție, oboseală și fidgeting din partea privitorului și că finalul, anunțat ironic încă din primele minute cu replica în voice-over „Cu cât pui finalul mai devreme, cu atât mai bine”, se încheie cu o plimbare rurală pusă în scenă care trece imperceptibil în ceva real.
