Potrivit Variety, documentarul „Pete Townshend: Behind Blue Eyes”, semnat de Frank Marshall și Nigel Sinclair, a avut premiera la Telluride. Filmul reunește interviuri recente cu Pete Townshend, în vârstă de 81 de ani, și cu Roger Daltrey, alături de imagini de arhivă care urmăresc cariera acestuia în cadrul The Who și proiectele soliste.
Materialul de arhivă include cadre culese de pe bobine 16 mm filmate la Holmhurst Manor în 1972, filme de familie și secvențe nefolosite de la prestația formației de la Isle of Wight în 1970. Secvențele arată gestul emblematic al lui Townshend, strum-ul circular în stil windmill, și momente de repetiție în conacul Jacobean din East Sussex cumpărat de Roger Daltrey în 1970, unde membrii trupei discutau despre direcția următoare.
Recenzia notează că pelicula acordă mai puțin spațiu laturii de putere a chitaristului și se concentrează pe profilul său poetic și angajat. Este urmărită geneza rock-operei „Tommy”, construită în jurul traumei copilăriei, când Townshend, începând de la vârsta de patru ani, a fost abandonat de părinți și trimis la bunica sa. Din această experiență derivă imaginea „deaf, dumb and blind kid”. Filmul prezintă și perioada de obsesie pentru proiectul neterminat „Lifehouse”, o operă rock science-fiction.
În același timp, textul semnalizează omisiuni. „My Generation” nu este abordată, deși este prezentată influența The Who asupra punk-ului și întâlnirea lui Townshend cu scena punk și cu Johnny Rotten. Moartea lui Keith Moon este menționată ca urmare a unui supradozaj cu chlomethiazole, fără referire la consumul de alcool. Nu apare impactul ecranizării lui Ken Russell din 1975 a lui „Tommy”, nici relația lui Townshend cu două căsătorii, nici declarațiile din 1980 legate de perioada „Rough Boys”. Sunt evocate și detalii despre perioada întunecată a muzicianului, cu consum de droguri și trei sticle de coniac pe zi.
Evaluarea descrie documentarul ca fiind animat, dar dispersat, cu un ritm de rock ride funcțional. Deși oferă imagini de arhivă valoroase și o privire asupra contradicțiilor lui Townshend, recenzia consideră că portretul rămâne exploratoriu și neclar, fără a oferi o înțelegere completă a artistului.
