Fotografa Alessandra Sanguinetti își face debutul în documentar cu The Illusion of an Everlasting Summer, un portret intim al verilor Guillermina și Belinda, întâlnite în Pampa argentiniană la sfârșitul anilor 1990. Filmul folosește material din cele două cărți publicate anterior despre cele două fete și extinde cronologia până când acestea ajung la mijlocul anilor 30. Potrivit IndieWire, lungmetrajul a avut premiera la Locarno International Film Festival în 2026, a fost proiectat la Telluride Film Festival și se află în prezent în căutare de distribuție în Statele Unite.
Prima parte acoperă perioada de la aproximativ nouă ani până la începutul adolescenței. Secvențele surprind jocuri, dansuri, îmbrăcat de-a valma și momente în râu, alături de fotografii vechi răsfoite împreună. Sanguinetti încurajează și instigă improvizațiile, iar interacțiunile capătă o calitate teatrală, exemplificată de schițele pe care fetele le joacă între ele.
Contextul rural apare în fundal. Fetele trăiesc pe câmpie, într-o comunitate izolată dominată de fermieri și vânători bărbați. Filmul construiește un fir subtil despre spații occidentale definite de tradiții consolidate, aflate sub presiunea modernității. Prezența celor două este prezentată ca o intervenție jucăușă într-un mediu unde joaca coexistă cu munca.
Influența mediului se resimte și în discursurile fetelor. Guillermina asociază bărbații cu forța și femeile cu slăbiciunea, își dorește căsătoria și copii, dar se teme de abandon. Belinda manifestă interes pentru actorie și dans, însă familia îi transmite că rămânerea în zonă presupune un loc în agricultură sau căsătoria cu un băiat de la fermă, puțini la număr.
A doua jumătate parcurge următorii douăzeci de ani într-un ritm restrâns, fără marcaje explicite ale etapelor. Montajul semnat de Andrés Tamborino trece de la apariția unui iubit al Belindei la sarcină și la viața în afara familiei, apoi la remarca Guillerminei despre distanțarea dintre ele din cauza muncii și a copiilor Belindei, urmată de nașterea propriului copil. În final, ambele au copii de aceeași vârstă pe care o aveau fetele la începutul filmărilor.
Sanguinetti evită capcanele sentimentale și lasă materialul să funcționeze prin observație. Reuniunea adultă a celor două la Paris, pentru o expoziție cu fotografiile Sanguinetti, și apariția lor într-un editorial în Italian Vogue sunt prezentate ca puncte de convergență între colaborarea inițială și profesionalizarea ulterioară. Imaginea echilibrează compoziții marcate de backgroundul fotografic cu un registru verité mai liber, iar tempo-ul general reflectă percepția timpului în copilărie versus viața adultă.
