The Carpenter’s Son, noul proiect al lui Nicolas Cage semnat de Lotfy Nathan, ajunge în cinematografe în golul verii cu intenția de a transforma evanghelia într-un decor pentru artificii horror, de la semne pe cer la întrupări ale răului. Potrivit Scena9, filmul plasează înainte de Golgota un Iisus adolescent, interpretat de Noah Jupe, văzut anterior ca Hamlet în Hamnet, într-o așezare retrasă unde maturizarea este tratată ca un coming-of-age marcat de bullying și de o relație tensionată cu tatăl.
Povestea urmărește emanciparea fiului din umbra unui părinte autoritar, Iosif, și remușcarea care urmează actului de desprindere. Nathan mută acțiunea în anul 15 după Hristos, dar o actualizează: Iosif, jucat de Cage, își bănuiește soția că ar fi avut o relație cu un roman, iar paranoia sa amintește de viața clandestină a unui militant politic. Referința invocată de text este debutul lui Christian Petzold, Die innere Sicherheit din 2000, despre ex-militanți ai acțiunii directe, citată ca paralelă mutatis mutandis pentru Iosif și Fiul Domnului.
Filmul acordă atenție egală tâmplarului. Cage apare cu părul lung, gri murdar, înfășurat într-o cârpă la brâu, într-o ipostază care face parte dintr-o serie recentă de transformări. Maria este interpretată de FKA Twigs, prezență descrisă ca fiind dezarmată și citită mai degrabă ca o mișcare de marketing. În ultimii ani, Cage a devenit o figură-fetiș pentru cinefili, alternând producții comerciale cu titluri cult. Textul îl plasează în Longlegs de Osgood Perkins din 2024, în Dream Scenario de Kristoffer Borgli din 2023 și în Mandy de Panos Cosmatos din 2018, unde actorul adoptă registre de exces și prost gust declarativ.
The Carpenter’s Son este prezentat ca mai puțin memorabil decât acele titluri. Pariul său rămâne modest, limitat la marcarea itinerarului imaginar al lui Hristos cu repere clare de partitură horror. Sunt prezente cruci, sânge fals în cantitate moderată, personaje cu leziuni care cer ajutor. Diavolul, numit Satán în engleza filmului, ia forma unei fetițe cu cicatrici de lamă pe față care îi oferă lui Iisus un șarpe de lemn. Simbolistica include șerpi generați prin CGI care se agită spre protagonist, un cer roșu apos realizat tot digital și momente sonore apocaliptice.
Evanghelia este anunțată ca apocrifă printr-un carton inițial, ceea ce permite filmului să o reducă la o narațiune simplistă despre Rău. Sunt menționate două atitudini față de viața lui Iisus: mitizarea clasică și abordarea minoritară care caută materialitatea, exemplificată prin Histoire de Judas de Rabah Ameur-Zaïmeche din 2015 și filmul mut al lui Dreyer Blade af Satans bog din 1920. The Carpenter’s Son încearcă câteva minute o cale de mijloc între peisaje pietroase și detalii de realism, apoi renunță la ele în favoarea unui divertisment previzibil cu exorcizări și răstigniri. Textul notează că există mai mult frison hristic în interpretarea lui Niels Schneider din L’Inconnue, filmul lui Arthur Harari din competiția canneză a anului, decât în întregul film al lui Nathan.
