Întunericul este o componentă centrală a horrorului, dar un cadru prea închis riscă să devină un noroi vizual și să piardă publicul. Potrivit No Film School, directorii de imagine construiesc întunericul cu intenție, prin expunere, formă, motivație și modul de livrare a imaginii, nu prin simpla lipsă de lumină.
Un exemplu recent este „Obsession”, filmul independent de gen al lui Curry Barker. Directorul de imagine Taylor Clemons a filmat în mare parte în exterior, noaptea, și a ales să păstreze detaliile în umbre. În eseul publicat în American Cinematographer, Clemons explică faptul că a ținut camera Alexa 35 la un ISO scăzut, 160 sau 200, pe tot parcursul filmării, pentru ca senzorul să colecteze cât mai multă informație. Pentru a compensa lipsa de sensibilitate, a folosit obiective Panavision Ultra Speed. El notează că expunerea ponderată spre partea inferioară a intervalului camerei oferă umbrelor un plus de calitate, „o calitate fuzzy, de vis, reminiscentă de un joc video lo-fi de pe PS1”. Materialul a păstrat mai multă expunere decât sugera monitorul întunecat, fără retușuri ulterioare.
Pe „Army of the Dead”, filmul zombie de la Netflix, Zack Snyder a rezolvat problema din direcția opusă, deschizând obiectivul la maximum. El a filmat cu camere RED Monstro personalizate și obiective Canon rangefinder din anii 1960 recondiționate de Zero Optik. În episodul Snyder School de la Netflix, Snyder explică faptul că nu a vrut să ceară unui director de imagine să filmeze tot filmul la diafragmă complet deschisă și a preluat el responsabilitatea pentru natura experimentală a alegerii. Filmarea cu diafragmă larg deschisă mută riscul spre profunzimea de câmp, iar focusul devine pericolul principal. În „Obsession”, diafragma a fost de asemenea menținută larg deschisă, ceea ce a produs un blur de fundal moale și neliniștitor.
Odată protejată expunerea, decizia devine ce nu se arată publicului. În „Obsession”, personajul Nikki apare adesea ca o formă întunecată. Pentru scena de pe verandă, Clemons a construit noaptea de la zero, fără lumină stradală existentă, folosind un rând de tuburi Astera Titan Tubes sub acoperiș pentru a crea o siluetă. În cele mai întunecate secvențe, echipa a folosit o lumină montată pe cameră, iar artistul VFX Peter Timberlake a accentuat reflexul din ochii lui Nikki.
În „Nosferatu”, Jarin Blaschke ascunde monstrul prin obstrucție. Pentru introducerea contelui Orlok, echipa a folosit siluete cu lumini în spate, cadre în care se vede doar spatele personajului Thomas iluminat frontal și mâinile lui Orlok, tăieturi care arată doar ochii sau doar mâinile. Blaschke declară că inspirația vine din viața reală, din modul în care o fereastră luminează o încăpere, și că recreează cu precizie experiența reală de iluminare. Pentru apusul din criptă a motorizat o oglindă care se rotește pe măsură ce coboară, astfel încât umbrele să se deplaseze ca la apus. Snyder a folosit aceeași logică cu mijloace reduse, cerând actorilor să se lumineze cu lanterne și să reflecte lumina pe o cămașă albă, iar uneori să folosească o cartelă pe tavan pentru a ricoșa lumina de la camera de filmat.
