Potrivit Variety, supervizorul VFX premiat cu Oscar Paul Lambert și co-supervizorul Mag Sarnowska au explicat la View Conference de la Torino cum a fost creată senzația de greutate zero în lungmetrajul „Project Hail Mary” cu Ryan Gosling. Lambert a spus că imponderabilitatea a fost cea mai mare îngrijorare personală înainte de film. Echipa a încercat să convingă producția să folosească avionul de simulare a imponderabilității, dar decorurile navetei erau prea elaborate pentru a fi refăcute la bord, așa că Gosling a jucat pe sisteme de cabluri, inclusiv un ham rotativ.
Îndepărtarea cablurilor a fost doar începutul. Când un corp suspendat părea să atârne în loc să plutească, artiștii VFX au ajustat poziția picioarelor, a brațelor sau a trunchiului lui Gosling și au adăugat obiecte care plutesc pentru a întări iluzia. Actorul a fost hotărât să își execute propriile cascadorii, inclusiv secvențe solicitante de plimbare în spațiu. Experimentele au fost deliberate și practice. Directorul de imagine Greig Fraser a folosit o cameră modificată în infraroșu, lumini IR programabile și apă care curge în fața obiectivului pentru a dezvolta unele dintre imaginile mai neobișnuite ale filmului. Au fost filmate și globuri de foc în flăcări, lichide, lasere și ferrofluid pentru a oferi puncte de plecare efectelor microscopice.
În postproducție, Fraser s-a întors pentru a lucra cu sistemul de cameră virtuală Helios de la ILM pe secvența de lângă planeta Adrian. Artiștii au urmărit prestația lui Gosling pe platou și au recreat-o în medii digitale, permițându-i lui Fraser să aleagă noi poziții de cameră fără a renunța la jocul actoricesc original. Supervizorii s-au asigurat că efectele elaborate respectă o logică fizică recunoscută și că Rocky este prezent alături de Gosling la fel de mult ca un partener uman.
Echipa a pornit însă prin descoperirea faptului că cerul ar arăta surprinzător de familiar. În loc de nebuloase colorate, Lambert și Sarnowska au folosit date astronomice, păpușărie practică și cinematografie controlată pentru a ancora imaginea science-fiction în realitate. Au apelat la datele misiunii Gaia a Agenției Spațiale Europene pentru a cartografia stelele dintre Pământ și Tau Ceti, la 11,9 ani-lumină distanță, studiind totodată imagini NASA și cadre brute de la Stația Spațială Internațională pentru a înțelege cum se comportă camerele pe orbită. Principiul a fost expunerea. În apropierea planetei puternic iluminată Adrian, stelele de fundal sunt în mare parte absente, în timp ce mai departe de Tau Ceti, unde lumina este mai slabă, o cameră ipotetică cu sensibilitate ridicată le-ar putea dezvălui. Fraser a extins filosofia în textură, imprimând materialul digital pe film Kodak și scanându-l înapoi: 5254 cu retenție de argint pentru un Pământ relativ neted și temperat, și 5203 mai granulat pentru spațiu. Două luni de explorare în producție virtuală înainte de filmare au permis testarea luminii, a mișcărilor de cameră și a scării interiorului navetelor.
Companionul extraterestru Rocky, interpretat de James Ortiz și o echipă de păpușari, a ridicat o altă problemă. Sarnowska a descris trei versiuni practice, inclusiv o marionetă animatronică și o păpușă de referință mai mică. Framestore a scanat creația fizică și a studiat ore de material de performanță, reproducând mișcarea păpușarilor atunci când decorurile strâmte au făcut imposibilă operarea practică. Jumătate din cadrele cu Rocky au fost cu păpușa și cealaltă jumătate CG, iar echipa a avut uneori dificultăți să le deosebească în revizuirile interne. Barierele transparente de xenonit ale lui Rocky au fost reconstruite digital pentru a elimina reflexiile, a ascunde operatorii și a păstra jocul complicat al luminii prin decor. Pentru punctul de vedere bazat pe sonar al lui Rocky, imaginile au fost tipărite pe formate de film diferite, utilizându-se în final 10 mm și 16 mm pentru unele cadre, pentru o textură mai organică.
