Potrivit No Film School, lungmetrajul „Project Hail Mary” a fost construit în jurul unor soluții de imagine care pun accentul pe efecte realizate în cadru și pe lumină practică, în locul mediilor digitale sterile. Regizorii Phil Lord și Christopher Miller au colaborat cu directorul de imagine laureat al Oscarului Greig Fraser, ASC, ACS, cunoscut pentru „Dune” și „The Batman”, pentru a adapta romanul lui Andy Weir cu un stil vizual propriu.
Raportul de aspect devine un instrument narativ în film. Imaginile folosite pentru amintirile pierdute ale lui Ryland Grace de pe Pământ sunt diferențiate de secvențele din călătoria solitară de la bordul navei Hail Mary prin schimbarea formatului ecranului. Variația nu este continuă, ci intervine pentru a marca trecerea între trecut și prezentul spațial.
Fraser a combinat senzori de cinema digital cu un amestec eclectic de optică modernă și vintage pentru a obține textura dorită. Pentru a evita dependența de CGI, el și supraveghetorul VFX Paul Lambert au apelat la blackout-uri și tehnici de iluminare practică. Astfel, acțiunile lui Ryland Grace rămân tactile: apăsarea butoanelor, manipularea obiectelor, trecerea prin umbre și reflexiile pe viziera costumului sunt filmate direct.
În secvențele de plimbare în spațiu, echipa a obținut un realism prin lumină naturală, reflexii pe costume și pe viziera de sticlă, cu fundal negru sau cu verdele luminos al unei stele îndepărtate care face personajele să iasă în evidență. Pentru un efect de bokeh roz realizat în cadru, Fraser a montat două camere Alexa 65 pe un singur cărucior, una dintre ele modificată prin îndepărtarea filtrului optic low-pass/infrared. În jurul lui Ryan Gosling a fost instalat un cadru din plasă metalică cu lumini IR invizibile care clipesc, detectabile doar de camera modificată.
Pentru a reda dezorientarea mediilor cu fluid, echipa a filmat handheld printr-un dispozitiv personalizat din sticlă și pâlnie, în timp ce membrii echipei turnau apă peste panouri în timpul filmării, iar un asistent de cameră opera geamurile sincronizat cu mișcarea camerei. La interiorul navei s-a evitat iluminarea albă rece specifică science-fiction-ului. În secvența din tunel au fost folosite rig-uri cu tungsten mapat pe pixeli, capabile să rotească lumina sintetică în timp real pentru a se reflecta pe personaje. A fost dezvoltat un sistem automat de iluminare circadiană cu temperaturi de culoare variabile, de la albastru rece dimineața la tonuri calde seara și tungsten noaptea, pentru a marca trecerea timpului. Centrifuga rotativă a fost luminată cu trei semicercuri concentrice de aparate Creamsource Vortex LED programate să simuleze unghiuri diferite de soare pe mai multe ferestre simultan.
