La ieșirea pe marile ecrane din Franța a lungmetrajului Fjord de Cristian Mungiu, laureat cu Palme d'or la Cannes 2026, presa și criticii din Hexagon au publicat cronici și interviuri cu realizatorul român. Potrivit RFI, care a realizat o selecție a reacțiilor la 19 august 2026, tonul recenziilor oscilează între laudă pentru finețe și îngrijorare față de poziționarea filmului într-un climat de radicalizare.
La Croix, ziar catolic, citează pelicula ca o pledoarie vibrantă pentru dialog și toleranță într-un moment în care opiniile se radicalizează, și o vede ca un film fără complezență despre fracturile contemporane. Întrebat despre acuzațiile că nu și-ar fi ales tabăra tradiționalistă sau progresistă, Mungiu spune că nu vrea propagandă, ci să povestească o istorie reală care exprimă un adevăr deranjant. El subliniază că lumea este plină de oameni convinși că există un singur adevăr și că filmele sunt făcute și pentru a buscula certitudinile.
O publicație conservatoare descrie Fjord ca un șoc al culturilor, un film deranjant și uluitor care tratează conflictele umane cu finețe și densitate rare, punând în opoziție dogmatism contra dogmatism, tradiție contra progres. Textul notează o imagine extrem de îngrijită și menționează că Renate Reinsve și Sebastian Stan sunt la apogeul artei lor.
În interviul acordat Figaro, cineastul explică că poveștile reale care au inspirat pelicula cristalizează un clivaj major între un fundamentalism conservator și un fundamentalism progresist. El arată că excesele celor două tabere hrănesc un monstru politic adesea întruchipat de extrema dreaptă, care se prezintă ca reacție la excesele unei anumite stângi atunci când aceasta își poate impune ideile.
Le Monde vorbește despre un șoc al lumilor contrare. Télérama se întreabă dacă filmul este o critică reușită a radicalizării sau o manipulare simplistă. Marianne notează că Mungiu pune spate în spate conservatori și progresiști, observație similară cu cea a revistei de specialitate Ecran Large, care constată că regizorul folosește ambiguitatea pentru a pune cele două tabere față în față, o poziție curajoasă dar inconfortabilă. Pe același ton este descris filmul și de Première, care vorbește despre o dramă implacabilă cu o ambiguitate morală asumată, recompensată cu o Palme d'or binemeritată.
Le Parisien califică pelicula drept uimitoare. Libération este cea mai severă. Sub titlul Fjord, o Palme d'or de o ambiguitate jenantă, criticul scrie că Mungiu se mulțumește să fie grefierul unei polarizări fără să depășească termenii copleșitori și că rămâne impresia unei manipulări subtile. Publicația consideră că filmul rămâne suficient de ambiguu pentru a putea fi recuperat în cele din urmă de extrema dreaptă.
În interviul cu Le Nouvel Obs, Mungiu constată că încercând să rămâi echilibrat, termini prin a le da argumente extremiștilor. Criticul de centru-stânga vorbește despre o iluzorie neutralitate și despre o subtilitate cu geometrie variabilă care afectează mai mult tabăra progresistă. Întrebat de La Tribune ce i-a adus a doua Palme d'or, regizorul răspunde: „Nu fac cinema pentru a mă îmbogăţi ci pentru a exprima un punct de vedere asupra lumii dimprejurul meu.”
