Potrivit The Hollywood Reporter, Cristian Mungiu a fost la Telluride Film Festival, pe o bancă de lângă San Miguel River în Rockies-ul din Colorado, prima sa prezență la manifestarea de Labor Day din ultimii zece ani, după proiecția lui Graduation. Între timp a realizat R.M.N., iar acum apare ca un nume greu al sezonului, după ce lungmetrajul Fjord a câștigat Palme d’Or în mai și a fost selectat de România drept candidatura pentru Oscar la categoria Cel mai bun film internațional. Producția este susținută de Neon, distribuitorul cu traseu Cannes-Oscar.
Fjord urmărește un cuplu de părinți români conservatori, interpretați de Sebastian Stan și Renate Reinsve, și consecințele subtile și tensionate ale mutării lor în Norvegia, unde normele de religiozitate și parenting sunt puse sub semnul întrebării de statul progresist. Mungiu spune că filmul evită moralizarea și alegerea unei părți, preferând să discearnă starea actuală de polarizare.
Regizorul recunoaște că după Cannes discuția publică a devenit un punct de atracție în sine. El observă că multe reacții au apărut înainte ca spectatorii să vadă filmul și consideră că acest lucru ilustrează exact mecanismul pe care îl explorează Fjord. Pentru Mungiu, practica recentă a filmelor care iau explicit poziție a redus spațiul pentru conversație, în timp ce un film care nu se pronunță direct poate permite observarea unor diferențe de opinie în interiorul familiilor.
Despre distribuție, Mungiu explică că Fjord a fost pregătit timp de zece ani, cu documentare și articole, și că filmările trebuiau făcute în Norvegia, o piață costisitoare cu program de lucru limitat. Pentru vizibilitate, a fost nevoie de actori cunoscuți. Sebastian Stan a fost abordat acum zece ani, fiind actor american care vorbește românește și singurul nume cunoscut cu această competență lingvistică disponibil pentru rol. Regizorul respinge ideea că alegerea ar fi fost făcută pentru a genera simpatie.
Mungiu insistă că în calitate de autor are responsabilitatea de a lăsa personajele să își exprime punctele de vedere fără comentariu direct. El vorbește despre întrebarea centrală a filmului privind apartenența copiilor la familie sau la societate și despre modul în care majoritatea progresistă poate acționa similar cu o majoritate conservatoare atunci când impune norme. Pentru el, cinema-ul rămâne un spațiu de expunere a contradicțiilor, nu de impunere a unei opinii personale.
