Documentarul Citizen Osama, semnat de Ahmed Hassouna, a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția în 2026 și se află în căutare de distribuție în Statele Unite, potrivit IndieWire. Recenzia publicată pe 5 septembrie 2026 prezintă filmul ca o încercare de a reda, fără amplificare, modul în care se trăiește opoziția cotidiană în nordul Fâșiei Gaza, într-un moment în care criza intră în al patrulea an.
Filmul urmărește timp de un an jurnalistul Osama Al-Ashi, prieten cu regizorul, de la nașterea fiului său la mijlocul anului 2024 până la primul său an de viață. Al-Ashi este prezentat ca un fost aspirant la artă, tată nou și unul dintre puținii jurnaliști care au rămas în nordul Gaza după ce majoritatea populației a fost evacuată spre sud. Materialul a fost filmat în mare secret pentru a proteja jurnaliștii rămași, iar în generic sunt menționați circa 36 de reporteri.
Lucrarea are 69 de minute și este construită ca un portret modest, fără narațiune grandioasă sau artificii de spectacol. Montajul realizat de Hassouna împreună cu Denis LePaven organizează imaginile ca pe niște plăci cronologice care acumulează pierderi, în loc să urmeze o poveste cu formă prestabilită. Regizorul și directorul de imagine Yousef Al Masharawi păstrează o cameră și un microfon de tip boom simple, iar cadrele alternează între viața de acasă și ieșirile de reportaj.
În deschidere, Osama ține în brațe copilul nou-născut într-un spital precar, iar ulterior se vede zona Shujaiya din Gaza City după lovituri de avertizare care au distrus case. Purtați cu jacheta albastră de presă, Osama este abordat de o femeie care relatează dispariția vecinilor, în timp ce pliante de evacuare acoperă cerul și focul de artilerie nocturn desenează pe cer linii inversate. În interiorul locuinței, tatăl lui Osama îl îndeamnă să renunțe la muncă, întrebându-se dacă filmarea închiderii brutăriilor din Jabalia pentru posturi precum Channel 4 merită riscul de a-și pierde singurul fiu. După ce constată lipsa făinii, chiar și cu viermi, pentru tortul de ziua nepotului, mama spune simplu că vor face fără mâncare și se vor minți singuri. În paralel apar căutarea de Cerelac și momentele în care Osama sărută fiul său Soheib.
Recenzia notează că renunțarea la senzațional permite o re-sensibilizare și o apropiere parasocială cu personajele, de la lacrimile lui Osama când ajută la transportul colegilor decedați, inclusiv al lui Ismail al-Ghoul, până la dorința de aubergine cu lămâie sau glumele despre hamburgeri. Sunt menționate și limitele abordării, precum atenția redusă acordată soției Reem, care se simte marginalizată. Textul face referire la Put Your Soul on Your Hand and Walk de Sepideh Farsi, care folosește imagini de primă mână din Gaza și munca fotojurnalistei Fatima Hassona din cartierul Al-Taffuq, apropiat de familia Al-Ashi.
