MUBI Notebook prezintă cabal-core horror ca un subgen care reunește elemente de conspiratie corporativă, exploatare sexuală și supraveghere digitală, toate plasate într-un cadru de film de lungmetraj cu tematică socială. În această linie, producătorii nu se limitează la frică pură, ci la o critică a sistemului în care puterea se ascunde sub fațada normalității.
Articolul începe cu o referință la afirmațiile lui Giuseppe “Pino” Pelosi, care, în 2005, a susținut că moartea lui Pier Paolo Pasolini a fost un „coup de politică” ascuns sub un crime de pasiune. Această controversă, alături de legăturile cu scandalul Epstein și cu speculațiile privind Kubrick, creează un fundal de „mythologie” în care artiștii devin martori ai unor rețele de putere. Acest context este folosit pentru a explica de ce subgenul cabal-core se concentrează pe „cazuri de sex-trafficking” și pe „cumpărarea” de putere corporativă.
Un exemplu clasic este „In the Dark” (2000), regizat de Clifton Holmes. Filmul, realizat cu buget redus, folosește o perspectivă de „shot-on-video” pentru a crea un sentiment de intruziune. Povestea unei bibliotecare, Jane, care primește o notă misterioasă și o serie de provocări, devine un microcosmos al exploatării corporative: fiecare etapă de risc este plătită cu o sumă dublată, iar în final Jane devine propriul „Master of Games”. Filmul nu oferă un final triumfal; în schimb, ilustrează cum puterea corporativă se perpetuează prin piramidă.
„Kill List” (2011) și „Demonlover” (2002) adaugă dimensiuni suplimentare. În „Kill List”, doi veterani de război devin asasinatori pentru un client misterios, iar scena finală evocă un ritual de sacrificiu. În „Demonlover”, o femeie din corporația Volf devine un obiect de sex-trafficking, iar corporația se dovedește a fi un front pentru un club de teroare. Ambele filme combină supravegherea, exploatarea sexuală și conspiratia corporativă, consolidând tematica cabal-core.
Alte producții, precum „Bastards” (2013) de Claire Denis și „You Were Never Really Here” (2017) de Lynne Ramsay, continuă această tendință. Ele prezintă personaje care, în ciuda unor motive aparent personale, se confruntă cu rețele de putere care controlează viața și moartea. În „Eddington” (2025), de Ari Aster, un sheriff fictiv se confruntă cu o conspiratie de corporatii care manipulează societatea în era COVID-19. În toate aceste cazuri, horrorul nu este doar despre frică, ci despre o critică a structurii de putere care se ascunde în spatele fațadei corporative.
În ansamblu, cabal-core horror nu oferă un mesaj de speranță; în schimb, prezintă o lume în care „Big Bad” nu este învingut, ci se integrează în viața de zi cu zi, lăsând spectatorul cu o senzație de inevitabilitate și dezolare. Acest subgen continuă să evolueze pe măsură ce tehnologia și rețelele de putere devin tot mai interconectate, iar filmul rămâne un instrument de reflecție critică asupra realității contemporane.
