Potrivit MUBI Notebook, eseul Defending the Elusive publicat pe 15 septembrie 2026 pleacă de la ideea că începutul unui film oferă o plăcere rar recunoscută, aceea a incertitudinii. Înainte ca povestea să se fixeze într-un loc, un personaj sau un gen, spectatorul trăiește o stare de posibilitate deschisă, pe care narativul o restrânge ulterior. Textul folosește ca exemplu minimalismul lui Jim Jarmusch în lungmetrajul Father Mother Sister Brother din 2025, unde absența detaliilor despre personajele-titlu obligă privitorul să speculeze și, în măsura în care reușește, să devină co-autor al filmului.
Cinema este descris ca o experiență interactivă, chiar și în singurătate, mediată ulterior de telefoane și rețele sociale. Iluziile de prezență și mișcare sunt produse de spectator, care leagă cadrele fixe proiectate. În acest sens, filmul există în interiorul privitorului, iar procesul de completare a golurilor dintre imagini și dintre proiector și ecran devine o formă de colaborare acceptată ca parte a vizionării.
Autorul invocă o declarație a lui Orson Welles din 1938: „Vreau să ofer publicului un indiciu al unei scene. Nu mai mult decât atât”. Welles considera că publicul trebuie să contribuie. Aceeași logică este asociată cu Abbas Kiarostami, cunoscut pentru piesele lipsă și informațiile reținute în Taste of Cherry din 1997, And Life Goes On din 1992 și Through the Olive Trees din 1994. În The Wind Will Carry Us din 1999, ultimul său lungmetraj filmat pe peliculă, Kiarostami ține parțial sau total personajele în afara cadrului, nu pentru mister, ci pentru a evita distragerea atenției.
Eseul contrastează modelele de rezolvare a misterelor cu cele care refuză închiderea. În L’avventura din 1960 de Michelangelo Antonioni, protagonista Anna interpretată de Lea Massari dispare fără explicație, iar căutarea ei rămâne fără rezoluție. Reacția de huiduială de la Cannes este menționată ca reacție la frustrare, dar efectul ulterior al filmului este legat de persistența întrebărilor despre viață și necunoscut. Soluționarea misterelor este asociată cu un model de consum și uitare, în timp ce misterul nerezolvat cere ajustări estetice.
Sunt trecuți în revistă alți autori care provoacă colaborarea inconștientă a publicului: Robert Bresson, care înlocuiește imagini cu sunete, și Carl Dreyer, care reinventează coordonatele spațiale în The Passion of Joan of Arc din 1928 și Ordet din 1955. Lista include Jacques Tati, Alain Resnais, Michael Snow, Jacques Rivette, James Benning, Béla Tarr, Kelly Reichardt, Pedro Costa și Patrick Wang. Kira Muratova transformă narațiunea într-un film vizionat de alt personaj în The Asthenic Syndrome din 1989 și folosește replici repetate de actori diferiți în Eternal Redemption: The Casting din 2012. Radu Jude este citat pentru Bad Luck Banging or Loony Porn din 2021 și Do Not Expect Too Much From the End of the World, unde critici sociale, citate literare și avatare alternative mențin mediul în continuă readaptare.
