Exorcist II: The Heretic, lansat în iunie 1977, este continuarea lui William Friedkin din 1973 după romanul lui William Peter Blatty. John Boorman, care refuzase regia primului film pentru că îl considera despre torturarea unui copil, a propus o continuare metafizică și vizuală, mai degrabă vis febril decât coșmar. Filmul a avut un weekend de deschidere mare și apoi a dispărut din săli, fiind catalogat multă vreme drept unul dintre cele mai mari eșecuri de la Hollywood.
Potrivit RogerEbert.com, regizorul David Kittredge a vorbit despre documentarul Boorman and the Devil, care urmărește istoria filmului de la începuturile ambițioase la producția tumultuoasă și recepția dezastruoasă. Proiectul a ajuns după festivaluri pe circuitul comercial, fiind adesea proiectat alături de lungmetrajul la care se referă. Kittredge a explicat că prima sa vizionare a fost pe Betamax, tăierea europeană mai scurtă, fără secvențele celebre de tap dance și cu Richard Burton în viață. A cunoscut filmul ca fiind infam, menționat în The Golden Turkey Awards ca al doilea cel mai slab film. Abia la mijlocul anilor ’90, cu versiunea completă pe VHS de la Warner Home Video, a devenit obsedat de el.
Ideea documentarului a venit în 2017, după insistențele prietenului Jeffrey Schwartz, documentaristul filmului Mineshaft despre Cruising. Kittredge a notat că Warner Brothers a alocat cel mai mare buget al său pentru un proiect care se îndepărta radical de cel mai mare succes de box office din istoria studioului, pe atunci al treilea cel mai mare din toate timpurile. În film sunt reconstituiri prin mărturii ale lui Boorman, Rospo Pallenberg, Linda Blair și Louise Fletcher, decedată în 2022, precum și ale unor membri ai echipei tehnice. Comentarii apar și de la Joe Dante, Karyn Kusama și Mike Flanagan.
Un segment central reconstruiește proiecția de previzualizare în care publicul s-a întors împotriva filmului. Kittredge intercalează relatarea lui William Friedkin de la Chicago Film Critics Festival cu mărturia unui spectator prezent. Cele două versiuni coincid, cu excepția detaliului despre executivii Warner Bros. goniți pe stradă, contestat ulterior. Regizorul a animat o scenă cu un grup care îi urmărește pe executivi, deși martorii vorbesc despre câteva persoane, nu despre o mulțime.
Kittredge plasează Exorcist II alături de New York, New York, 1941 și Heaven’s Gate, proiecte costisitoare ale New Hollywood care au grăbit sfârșitul erei. El susține că studioul a dat regizorilor resurse pentru riscuri mari și că lipsa unor astfel de încercări înseamnă prea puțin risc. Pentru ediția pe Blu-ray a fost livrat material suplimentar de aproximativ două ore, cu povești nefolosite în montajul final, printre care un episod cu Richard Burton și un topor de incendiu într-un bar. Kittredge precizează că nu a intenționat să îl atace pe Burton în documentar.
