Potrivit Variety, documentarul Knife: The Attempted Murder of Salman Rushdie al lui Alex Gibney, văzut în premieră la Sundance, își ia forța din decizia lui Salman Rushdie de a arăta cicatricile lăsate de atacul din 12 august 2022, când a fost înjunghiat pe scenă la un festival literar în upstate New York. Materialul central este constituit din filmări realizate în spital și în săptămânile următoare de soția sa, Rachel Eliza Griffiths, care documentează recuperarea cu un registru apropiat, diaristic. Imaginile de prim-plan ale corpului rănit, mâna afectată și cusăturile de pe abdomen, alături de ochiul drept umflat, oferă un contrapunct visceral unui portret în rest solid și de tip reporter.
Gibney, câștigător al Oscarului și al Emmy-ului cunoscut pentru investigații ample despre putere și politică, renunță aici la simulările cu capete vorbitoare generate de AI pe care le folosește în Musk, documentarul despre Elon Musk produs de HBO, prezentat la Veneția. În Knife, Rushdie controlează narațiunea prin voice-over, iar filmul deschide cu o recreație febrilă a agresiunii văzută din punctul său de vedere. Agresorul, Hadi Matar, din New Jersey, este menționat o singură dată și devine în relatare un simbol al incursiunilor asupra vieții și libertăților autorului de după publicarea romanului The Satanic Verses din 1988.
Filmul revine la perioada după 1988, când romanul inspirat de islam și realism magic a declanșat dezbateri despre libertatea de exprimare și a atras fatwa emisă de Ayatollah Khomeini, pe atunci conducătorul suprem al Iranului. Sunt evocate protestele, arderea de cărți în Marea Britanie, Pakistan și India, distrugerea de librării și birouri editoriale și asasinarea traducătorului japonez Hitoshi Agarashi. Arhiva de știri și interviuri vechi îl plasează pe Rushdie în anii de formare între India și Londra, cu referire la abuzul emoțional din copilărie, însă accentul rămâne pe consecințele publice ale operei.
Excerpte din The Satanic Verses sunt ilustrate cu animații granuloase care redau povestea celor doi bărbați indo-musulmani din Londra și subliniază caracterul imaginar al lucrării. În firul prezent, recuperarea este urmărită prin înregistrările lui Griffiths, inclusiv un apel telefonic de la prietenul de familie Wes Anderson. Rushdie reflectă asupra relației sale cu moartea și fatalismul, explicând de ce nu a opus rezistență în momentul atacului.
Recenzia descrie un portret standard, dar cuprinzător, al scriitorului sub foc. Mesajul despre vulnerabilitatea expresiei artistice capătă greutate prin apropierea personală oferită de Rushdie și de sistemul său de sprijin, condus de Griffiths. Atacul din 2022 este prezentat ca o dovadă că amenințarea rămâne actuală, iar expunerea cicatricilor devine mijlocul prin care documentarul depășește convenția profilului biografic.
