Potrivit Sight and Sound, Patrick Wang a construit în A. Rimbaud un portret al poetului Arthur Rimbaud care renunță la forma convențională a biopicului. Filmul urmărește viața de la tinerețea prodigioasă până la moartea timpurie și începe printr-o adresare directă în care Rimbaud cere acordul spectatorului, gest care anunță un demers care pune în discuție relația cu camera.
Deși materia acoperă o viață întreagă și durata se apropie de trei ore, abordarea regizorală este minimalistă. Imaginea a fost realizată pe un platou întunecat, cu puține recuzite și elemente de decor care sugerează locațiile. Cinematograful Frank Barrera susține iluzia prin lumină și cameră, iar economia mijloacelor este prezentată ca o corespondență cu densitatea poeziei.
Wang a mizat pe un singur interpret. Rolul este jucat de Blake Draper, un tânăr australian care aduce încredere și dexteritate lingvistică. Draper joacă fără un partener vizibil, întrucât fiecare interlocutor al lui Rimbaud este reprezentat de un instrument muzical aflat în afara cadrului. Răspunsurile vin sub forma unor note de tubă sau vioară, soluție care inițial pare neobișnuită și care devine funcțională pe parcursul filmului.
Experimentul se extinde în limbajul de montaj și imagine. Mișcarea personajului este editată pentru a evoca o figură de stop-motion, iar în anumite secvențe apar linii de cretă animate în jurul lui Rimbaud pentru a sugera iarbă mișcată de vânt. Regizorul inversează în repetate rânduri raportul cu ecranul și introduce artificii vizuale care rămân ancorate într-o structură clară.
Această structură pune în centru scrierile poetului și construiește spre o imagine finală care face ecou deschiderii. Demersul nu este destinat unui public larg, pentru că cere o implicare activă din partea spectatorului. Recenzia notează că filmul este poetic, îndrăzneț și singular, realizat în spiritul subiectului său.
