Într-un eseu publicat de Films in Frame la 25 de ani de la atacul asupra Turnurilor Gemene, Victor Morozov scrie că 9/11 „dăinuie ca un fel de grad zero al spectacolului”, locul în care ideea de actualitate transmisă în direct s-a cristalizat cu o forță fără precedent. Autorul pornește de la înregistrările amatoare, precum cea cu un pompier din Manhattan care ridică privirea spre cer chiar înainte ca zborul AA11 să lovească World Trade Center.
Morozov amintește întrebarea lui Jacques Derrida despre ce ar fi fost 11 septembrie fără televiziune și vede atentatul ca epilogul monopolului micului ecran, după Tiananmen și Revoluția Română, pe care Serge Daney o numise „tele-invenția României”. În anii de după, Războiul contra Terorii, Abu Ghraib și un film ca „Redacted” (2007) al lui Brian De Palma au întors imaginea împotriva administrației Bush.
Autorul observă că presa a redus evenimentul la câteva clișee, cum a arătat Clément Chéroux în cartea „Diplopie”, și opune acestui flux tabloul „September” al lui Gerhard Richter și lucrarea „jpeg ny02” a lui Thomas Ruff, care fac imaginea celebră opacă sau pixelată.
Pentru Morozov, 9/11 a fost o matrice prin care se pot citi dilemele artei, nu ca atenuare a tragediei, ci ca mărturie despre regimurile de sens și de vizibil raportate la istoria cu majusculă.
