Potrivit Cineuropa, „The Summer That Ended Twice”, lungmetrajul de debut al regizorului sardinian Matteo Incollu, a avut premiera mondială în secțiunea Locarno Kids Screenings de la Locarno și a deschis competiția internațională a celei de-a 27-a ediții a Lecce European Film Festival. Filmul este prezentat ca o poveste de coming-of-age cu accente gotice și onirice, în care folclorul, memoria și supranaturalul se întrepătrund pentru a explora momentul în care copilăria începe să se confrunte cu moartea și absența.
Acțiunea se petrece în Marmilla, o zonă rurală depopulată din interiorul Sardiniei, asemănătoare cu locul unde regizorul și-a petrecut verile adolescenței. Pe malul unui lac artificial, Alessandra, în vârstă de 11 ani, interpretată de Ginevra Mascia, și prietenul ei Matteo, jucat de Noé Frei Cruzinha, găsesc o barcă veche pe care vor să o repare. Pentru a o face, fata este provocată de agresorii din sat să treacă pragul casei abandonate a lui Pietro Paura, o figură legendară temută de toți. De la acel moment, percepția ei asupra lumii se schimbă: începe să vadă morții. Femei îmbrăcate în negru, bărbați care ies din apă, copii nemișcați în soare. Printre toate aceste prezențe, cea pe care Alessandra o caută cel mai mult lipsește: mama ei, decedată când fata era mică.
În jurul acestei absențe Incollu construiește narațiunea, amestecând ocultul cu procesul de doliu. „The Summer That Ended Twice” descrie momentul în care copilăria se fracturează, când explorările interzise și probele de curaj dau de complexitatea lumii adulților. Camera îi urmărește pe cei doi copii fără a-i infantiliza, transmițând emoțiile prin priviri, prim-planuri și tăceri. Protagonista are o prezență magnetică, curajoasă și tenace, capabilă să se ridice împotriva celor mai mari decât ea, iar interpretarea lui Mascia îi conferă aura unui mic șaman.
Elementul cel mai evocator al filmului este relația dintre peisaj și memorie. Hinterlandul sardin este redat ca un teritoriu metafizic locuit de fantomele celor care au trăit acolo – fermieri și oameni obișnuiți. Planurile lungi împrăștie corpuri în peisaj, iar cadrele atent construite, reflexiile și dizolvările mențin o ambiguitate constantă între realitate și halucinație. Incollu, fost asistent de regie al lui Salvatore Mereu, creează o lume gotică în care neliniștea izvorăște din lumina peisajului mediteranean. În loc să disipe umbrele, soarele le face și mai tulburătoare. Coloana sonoră subverteste convențiile de gen: trompeta de jazz care însoțește o mare parte a filmului cedează treptat în fața unui cântec de leagăn dulce și hipnotic, marcând trecerea Alessandrei într-o altă dimensiune.
Unele secvențe rămân voit neclare, iar în această indeterminare filmul își găsește coerența: ceea ce vedem poate aparține supranaturalului, dar poate fi și produsul minții unei fetițe care încearcă să dea formă pierderii. Fantoma mamei, absentă dar constant evocată, este centrul invizibil al unei povești despre despărțire și creștere. Pentru Alessandra, vara se termină de două ori: odată cu aventurile copilăriei și odată cu descoperirea că realitatea nu poate fi redusă la o distincție liniștitoare între vii și morți, inocență și vină. Lungmetrajul a fost produs de Mommotty în asociere cu Terra de Punt, iar vânzările internaționale sunt gestionate de Lights On.













