Potrivit The Guardian, „The Nice Ones” al lui Peter Stylianou este prezentat ca o poveste de science-fiction britanică independentă, realizată cu un buget de 80.000 de lire, construită în jurul unor entități asemănătoare dronelor și al unei premise de posedare. Recenzia notează că filmul evită în mare parte cadrele filmate cu dronă, preferând o abordare sugestivă pentru aparițiile extraterestre.
Protagonista Kate, interpretată de Joelle Rae, observă în timpul unui drum cu mașina un punct de lumină în noapte care trage un fascicul spre pământ înainte de a dispărea într-un banc de nori. Discută anomalia cu partenerul Dale, jucat de Emrhys Cooper, în drum spre o întâlnire a vechiului grup universitar al acestuia într-un Airbnb la țară. În grup, Kate este ironizată pentru povestea despre Fenomene Aeriene Neidentificate, iar trecutul său psihiatric reapare în discuție: a îndepărtat un fost partener abuziv cu un cuțit, susținând că acesta era posedat.
Aliatul său este Shelly, o profesoară cu un aer visător interpretată de Ayvianna Snow, care revine după o pauză lungă de fumat și vorbește despre faptul că toți vor adera în curând la „lumină”. Premisa regizorului este una concisă de body-snatching: sfere luminoase depuse pe praguri de către entități aeriene transformă oamenii în gazde zâmbitoare. Distribuția este descrisă ca fiind pe alocuri angajantă, dar în mare parte anonimă sau stereotipă, cu mențiuni pentru personajul în cămașă hawaiiană al lui Nick Lavelle și pentru prietena franceză arogantă a acestuia interpretată de Daniela Norman.
Recenzia subliniază că discuțiile din jurul mesei se concentrează pe sănătatea mentală a Katei și pe relația cu Dale, fostul său terapeut. Relația este tratată cu stângăcie, iar Dale trece rapid de la partener grijuliu la un interlocutor obositor și agresiv. Stylianou este considerat mai puțin eficient în nuanțele interpersonale decât în construirea unei atmosfere generale de neliniște.
Atmosfera este susținută de imaginea semnată de directorul de imagine Alexey Korobko, care filmează în penumbră și luminează cadrele cu privirile reci ale oaspeților hijackați. Ayvianna Snow conduce secvențele ca o eliberatoare beatifică și exaltată, iar în câteva momente filmul pare apropiat de spiritul pulp al lui John Carpenter din perioada clasică. În ansamblu, „The Nice Ones” rămâne urmăritor datorită vibrațiilor amenințătoare, chiar dacă nu reușește să ancoreze premisele în profunzime psihologică.













