Potrivit MovieNews.ro, anul cinematografic al adaptărilor de jocuri video include Mortal Kombat, Return to Silent Hill, The Super Mario Galaxy Movie și Resident Evil, iar acum franciza Street Fighter face trecerea pe ecranul argintiu. Recenzia descrie o adaptare a jocului Street Fighter II Turbo care se prezintă ca o tranziție satisfăcătoare, cu o distribuție entuziastă, o coloană sonoră adresată fanilor și nostalgicilor anilor 1980-1990, precum și numeroase referințe și easter eggs.
Povestea este spusă din perspectiva mai multor personaje care participă la un campionat mondial de lupte pentru a fi încoronați cei mai buni luptători. Premisa este clară, însă scenariul acordă o atenție redusă campionatului, tratat superficial, și se concentrează mai mult pe personaje și pe M. Bison, un tiran diabolic al cărui plan ar putea pune lumea în pericol. Materialele promoționale sugerau că Chun-Li, interpretată de Callina Liang, ar fi personajul principal, însă aceasta este doar unul dintre protagoniști, alături de Ryu, jucat de Andrew Koji, și de Ken, jucat de Noah Centineo. Fiecare dintre cei trei primește timp amplu pentru propria poveste, dar motivațiile rămân adesea superficiale.
Scenariul este identificat ca punctul cel mai slab al filmului. Prima jumătate reține atenția, apoi apar prea multe fire narative secundare, ceea ce îl face un pic prea lung. Unele secvențe, deși gândite cinematografic, nu adaugă nimic poveștii, iar deznodământul nu rezolvă conflictul central, care probabil va fi abordat într-o continuare. Pentru a compensa firul narativ, regizorul introduce multe referințe pentru fanii atenți. Personajele folosesc atacuri cunoscute din jocuri, precum Hadouken-ul, Hundred Hand Slap-ul lui E. Honda sau Rolling Attack-ul lui Blanka; apare bonus stage-ul de distrugere a unei mașini, iar costumele sunt reproduse 1:1 în cazul unor personaje.
Interpretările susțin filmul. Andrew Koji aduce Ryu la viață într-un mod fenomenal, arătând atât personajul stoic cunoscut de jucători, cât și luptele sale interioare. Ken-ul lui Noah Centineo deviază de la versiunea din jocuri, fiind mai apropiat de Johnny Cage-ul lui Karl Urban decât de luptătorul încrezut din jocuri, fiind portretizat ca un luptător eșuat, folosit de companii pentru promovarea produselor. Atracția principală este David Dastmalchian în rolul lui M. Bison, un tiran periculos cu o personalitate captivantă, deși are puține scene. Roman Reigns apare ca Akuma și face o treabă excelentă, însă expresiile faciale exagerate și efectele speciale abundente nu surprind esența personajului din jocuri.
Deși se numește Street Fighter, filmul nu conține multe lupte. Turneul funcționează mai degrabă ca un MacGuffin, iar majoritatea confruntărilor au loc off-screen, spectatorul văzând doar urmările. Luptele prezente au coregrafii bune și sunt antrenante, iar efectele speciale dau un aer siropos, fără să devină penibile. O surpriză este folosirea talentului de la Titmouse Inc. pentru scene animate care ilustrează trecutul personajelor, precum secvențe de antrenament din tinerețea lui Ryu și Ken și un moment cheie din trecutul lui Chun-Li. Portretizarea lui Cammy White dezamăgește ușor, fiind folosită mai degrabă pentru scene de fan-service decât pentru acțiune.
Recenzia consideră că este greu să faci o adaptare serioasă a francizei și că Sakurai a făcut o treabă excelentă în a aduce universul CAPCOM pe marele ecran. Chiar dacă nu se ridică la nivelul unor adaptări de jocuri video din acest an, filmul este descris ca fiind distractiv și merită văzut în cinema. Street Fighter este disponibil din 16 octombrie la cinema și este distribuit în România de ROIMAGE.
