Potrivit Senses of Cinema, pe 22 octombrie 2026 a apărut eseul „Nights That Won’t Happen: Haunted Cities, Spectral Intimacies and Lost Futures in All of Us Strangers and The Beast”, care examinează cum lungmetrajele „All of Us Strangers”, regizat de Andrew Haigh, și „La Bête” (The Beast), regizat de Bertrand Bonello, revizuiesc și politizează tradiția orașului bântuit din cinema.
Textul pornește de la ideea lui Marcel Proust despre oraș ca spațiu bântuit și plasează cele două filme într-o genealogie cinematografică care include „Vertigo” (Alfred Hitchcock, 1958), „Inland Empire” (2006), „Dark Water” (Nakata Hideo, 2002) și „Don’t Look Now” (Nicolas Roeg, 1973). În această tradiție, spectrele manifestă un aspect pierdut sau reprimat al trecutului și sunt legate de spațiul fizic al orașului. Eseul arată că Haigh și Bonello păstrează convenția, dar schimbă temporalitatea bântuirii.
„All of Us Strangers” îl are în centru pe Adam, interpretat de Andrew Scott, un scenarist gay care trăiește la Londra. Încercând să scrie un scenariu inspirat de amintirile despre părinți, decedați într-un accident de mașină când avea 12 ani, Adam se întoarce în casa suburbană în care a crescut și îi descoperă acolo pe mama, jucată de Claire Foy, și pe tatăl, jucat de Jamie Bell, nealterați de vârstă. În paralel, începe o relație romantică timidă cu vecinul Harry, interpretat de Paul Mescal.
„La Bête” urmărește un cuplu sortit, Gabrielle, interpretată de Léa Seydoux, și Louis, interpretat de George MacKay, prin trei perioade: 1910, 2014 și 2044. În fiecare dintre ele, cei doi se întâlnesc și se atrag, însă sunt prinși de o teamă care îi împiedică să acționeze.
Ambele filme sunt adaptări transculturale. „All of Us Strangers” este bazat pe romanul japonez Strangers din 1987 al lui Yamada Taichi, filmat anterior de Ōbayashi Nobuhiko ca „Ijintashi to no Natsu” (The Discarnates, 1988). „La Bête” este inspirat liber din nuvela lui Henry James The Beast in The Jungle din 1903. Eseul subliniază că niciunul nu este un film de groază convențional, ci sunt saturate de uncanny, ciudat și neliniștitor.
Conform analizei, orașul rămâne alienant și izolant, dar prezentul devine poros. Viziuni ale altor timpuri pătrund prin fisuri, însă spectrele nu aduc trecuturi îngropate, ci viitoruri pierdute. Ele reprezintă intimități care ar fi putut salva personajele de singurătate, fie luate de o șansă crudă, fie respinse. Autorul apelează la Mark Fisher și la politica hauntologiei, unde spectrul este înțeles nu ca supranatural, ci ca agenție a virtualului. În această lectură, filmele dramatizează starea de a fi bântuiți de ceea ce nu s-a întâmplat niciodată.
