Potrivit Senses of Cinema, regizoarea portugheză Marta Mateus vorbește despre un dublu filon de tradiție care îi traversează filmele. Născută în 1984, la zece ani după Revoluția Garoafelor, se descrie ca o „fiică a revoluției” și a crescut într-un mediu marcat de realizările mișcării pro-democrație. Debutul său în lungmetraj, „Fogo do Vento” (Fire of Wind, 2024), a fost finalizat în anul aniversării de cincizeci de ani a revoluției din 1974 și reia, prin povești care merg de la Primul Război Mondial până la perioada dictaturii Estado Novo, memoria colectivă a luptei împotriva opresiunii.
Din punct de vedere stilistic, Mateus se situează într-o linie de modernism european. Folosește lumină naturală, filmare în locație și actori neprofesioniști, apropiindu-se de moștenirea neorealismului italian de după război, de documentarele experimentale ale lui Jean Rouch și de filmele lui Jean-Marie Straub și Daniele Huillet. Ea invocă un citat al lui D.W. Griffith popularizat de Straub despre lipsa de frumusețe în filmul modern și despre frumusețea vântului care mișcă copacii. „Fogo do Vento” este construit din cadre ample și tăieturi limitate, care cer un spectator pacient.
Tradiția politică este locală. Mateus lucrează departe de peisajul urban al Lisabonei, în Alentejo, regiunea natală, unde au fost filmate atât „Fogo do Vento”, cât și scurtmetrajul său anterior „Farpões, baldios” (Barbs, Wastelands, 2017). Preferă să lucreze cu localnici, mulți dintre ei crescuți împreună cu ea, o alegere pe care o descrie ca fiind atât estetică, cât și politică. Filmul a fost realizat pe parcursul a șapte ani și a debutat într-o lume schimbată de pandemie, de războaiele din Europa și Orientul Mijlociu și de avansul partidelor de extremă dreaptă, inclusiv în Alentejo, unde formațiunea Chega a înregistrat câștiguri la alegerile municipale din 2024.
Cu ocazia lansării în Statele Unite, toamna trecută, Mateus a întreprins un turneu de șase săptămâni. Filmele sale au fost proiectate la Anthology Film Archives, Harvard Film Archive și DocFilms, iar interviul a fost realizat în ultima oprire, la Berkeley Art Museum and Pacific Film Archive. Proiecțiile au fost însoțite de restaurări noi ale filmelor realizate de António Reis și Margarida Cordeiro, duo-ul a cărui mixtură de etnografie și fantezie a marcat cinematografia portugheză din ultimele cinci decenii. „Jaime” (1974) și „Trás-os-Montes” (1976), filmat colaborativ cu țărani din regiunea Trás-os-Montes, sunt prezentate ca modele de angajament politic colectiv.
Mateus povestește despre o cultură cinematografică timpurie: un cinematograf de cartier care funcționa în weekend și programe experimentale lunea, emisiunea de televiziune „5 Nights, 5 Films” și vizionarea pe micul ecran a unui film al Teresei Villaverde, moment care i-a confirmat vocația. A studiat fotografia, dar a ales cinemaul pentru că reunește poezie, literatură, imagine și muzică. Despre lumină, spune că a crescut într-o casă fără electricitate, cu lămpi pe petrol, și că apropierea de agricultură i-a dat un simț al ritmului naturii. Lucrul cu lumina naturală impune flexibilitate: vremea se schimbă, oamenii au viețile lor, iar lumina se modifică la fiecare zece minute, obligând echipa să adapteze poziția reflectoarelor și să revină a doua zi pentru lumina potrivită.
