Potrivit Films in Frame, în contextul în care valurile de fake news estompează granița dintre aparență și realitate, cinematografia este folosită pentru a chestiona noile forme de comunicare a informației și bias-ul acestora. Redacția și colaboratorii publicației propun șase filme care surprind esența jurnalismului, iar în luna octombrie în cinematografele din România au fost lansate Primetime și NAZA, două titluri care evidențiază minciunile din spatele narațiunilor oficiale. Selecția reunește opinii ale criticilor Dan Panaet, Laura Mușat, Oana Filip și Georgiana Mușat, fiecare prezentând un film prin prisma propriei lecturi despre meserie.
În cronica publicată de Films in Frame, Dan Panaet scrie despre documentarul Cover-Up, realizat de Laura Poitras și Mark Obenhaus despre Seymour Hersh. Autorul vede filmul ca pe un inventar al abuzurilor care au marcat ultimele șase decenii, de la masacrul de la My Lai până la distrugerea conductelor Nord Stream, și subliniază că Hersh apare ca o prezență recurentă în scandaluri de răsunet pentru că a știut să urmeze ponturi și documente. Panaet notează că portretul rămâne sumar, cu un jurnalist încăpățânat și obsesiv, protector cu sursele, și citează observația lui Nixon: „are de obicei dreptate”. Laura Mușat revine la Spotlight, regizat de Tom McCarthy în 2015, și îl descrie ca pe un omagiu adus redacțiilor care lucrează săptămâni sau luni pentru un subiect. Ea evidențiază modul în care filmul arată jurnalismul de investigație după criza financiară din 2009, tensiunea emoțională a anchetei The Boston Globe despre preoți pedofili și relația dintre adevăr și putere.
Oana Filip se detașează de filmele despre jurnaliști-eroi și alege Between the Lines, regizat de Joan Micklin Silver în 1977. În opinia ei, filmul surprinde ultimele suflări ale unei reviste de cultură fără bani și arată o echipă redacțională imperfectă, prinsă între interesul publicului, buget și deadline-uri, cu drame personale și dinamici de gen realiste. Filip consideră titlul cel mai autentic despre meserie, pentru că amestecă cinism, romantism și abnegație. Georgiana Mușat scrie despre Capote, regizat de Bennett Miller în 2005, și îl prezintă mai degrabă ca pe o dezvelire și o dilemă morală decât ca pe un biopic. Ea arată cum Truman Capote, interpretat de Philip Seymour Hoffman, încearcă să pătrundă în psihologia autorilor crimei din Kansas pentru In Cold Blood, transformându-se într-un gambler buimăcit, prins între prietenia cu un criminal și dorința de faimă.
