Regizoarea și artista britanică Miranda Pennell a fost subiectul unei retrospective la cea mai recentă ediție a festivalului „Curtas Vila do Conde”, în iulie, potrivit Senses of Cinema. Evenimentul portughez a organizat o expoziție și o serie de proiecții, plasând-o alături de alți cineaști prin proiecții cu carte blanche. Lucrările au fost prezentate la Solar – Cinematic Art Gallery, un spațiu construit din rămășițele unei locuințe bogate din secolul al XVI-lea. La deschiderea expoziției, Pennell s-a descris ca un arheolog care poate construi o nouă arhitectură din ruinele risipite ale unei civilizații anterioare, o comparație pe care o folosește în practica sa pentru a arunca o nouă lumină asupra trecutului colonial al Marii Britanii.
Filmografia sa se împarte în două perioade distincte. Prima, în primii ani ai anilor 2000, se concentrează pe potențialul dansului performativ în limbajul cinematografic. Din 2010 încoace, regizoarea examinează critic istoria fostelor colonii britanice folosind materiale de arhivă, dezvăluind ceea ce este ascuns în aceste imagini prin reîncadrarea lor și confruntarea cu sunete și citate diverse.
Formată în dans contemporan, Pennell a început să lucreze cu video și proiecție foto în cadrul performance-ului, apoi a căutat mișcarea și coregrafia găsite în afara idiomului dansului. În „Human Radio” (2002) nu există mișcări planificate. A publicat un anunț în ziarul local gratuit cerând oamenilor să scrie dacă le place să „danseze în momente private de abandon personal”. Aproximativ o sută de persoane au răspuns și au completat un chestionar, iar regizoarea a vizitat câteva dintre ele acasă. Testele au fost făcute cu o cameră video domestică, apoi materialul a fost abandonat și s-a trecut pe 16 mm, cu o echipă mică care prezenta fiecare spațiu domestic ca pe o scenă. Filmul, realizat vara lui 2000 în Hammersmith, în vestul Londrei, este descris ca o capsulă a timpului a Londrei de la începutul secolului.
În „Magnetic North” (2003) abordarea rămâne legată de cadrul fix care lasă mișcarea să treacă prin el. Pelicula este filmată pe lacuri acoperite de zăpadă în nordul Finlandei și urmărește relația patinatorilor cu un peisaj deschis, pe fondul unui oraș semi-industrial. În „You Made Me Love You” (2005), realizat în rezidență la London Contemporary Dance School (The Place), 21 de dansatori au participat la experimente cu o cameră mobilă pe șină ușoară. Instrucțiunea a fost inversată: dansatorii trebuiau să se mențină în centrul vizorului, în timp ce camera încerca să se îndepărteze de ei. În „Tattoo” (2001), materialul găsit despre defilări și exerciții militare a fost rearanjat, regizoarea fiind interesată de spectacolul care impresionează și intimidează, dar și de repetarea mecanică a gesturilor din antrenament.
Trecerea spre antropologia vizuală vine după studii care au dus la reflecții asupra filmării ca practică socială și ritual. Pennell a devenit atentă la rădăcinile coloniale ale dezvoltării antropologiei și ale tehnologiilor fotografice, în special la legătura dintre fotografia aeriană și bombardamentul aerian în colonii. Acest lucru a determinat-o să exploreze arhive vizuale de stat, pornind de la portrete și peisaje coloniale. „Why Colonel Bunny Was Killed” (2010) este primul film realizat din materiale găsite în arhive coloniale.
