După debutul mondial la TIFF, documentarul „Rescue” a ajuns la „Zurich Film Festival”, unde directorul danez Sine Plambech, antropolog de aproape două decenii, își prezintă cea de-a doua poveste despre migrație, după „Heartbound” (premiat cu „Golden Eye”). Plambech, care conduce de asemenea juria competiției de documentar la Zurich, a subliniat că filmul oferă un tablou brutal al realității libice.
Filmul pornește de pe coasta Libiei, unde o barcă de salvare operată de Doctors Without Borders, Geo Barents, interceptă un scufandru plin de refugiați. Militia libiană abuzează și arepă mai mulți dintre ei, inclusiv Roro și cei doi copii. În următoarele luni, Plambech urmărește soțul Roro, Hani, în încercarea de a reuni familia. Filmul scoate în evidență sistemul finanțat de UE, în care țările nord-africane primesc miliarde pentru a „încălzi” frontierele.
Reacția online a fost intensă: directorul a raportat că a primit „cea mai mare cantitate de ură” pe rețelele sociale. În interviul acordat The Hollywood Reporter, Plambech a declarat că, deși a încercat să rămână neutru, a devenit activist prin documentarea violențelor. Ea a menționat că a avut coșmaruri și că a beneficiat de sesiuni de debriefing psihologic oferite de Institutul Danez de Film.
Contextul politic este clar: UE externalizează controlul migratorilor către țările nord-africane, iar discursul de dreapta weaponizează criza. Filmul a fost prezentat și în Parlament, în cadrul unei campanii „You Can’t Outsource Responsibility”, pentru a pune sub semnul întrebării responsabilitatea financiară și morală a Uniunii. Plambech speră ca „Rescue” să declanșeze un dialog despre lipsa de accountability și despre modul în care fondurile sunt cheltuite.
În ansamblu, „Rescue” continuă să fie un instrument de sensibilizare, combinând povestea personală a Roro cu criticarea politicilor de migrație. Filmul, produs de Elk Film și scris de Plambech și Janus Metz, a strâns deja aproape 3.000 de euro pentru familia lui Hani și Roro. În contextul festivalului de documentar la Zurich, acesta rămâne un punct de referință pentru discuțiile despre criza migratorie și despre rolul documentarului în activismul social.
