Potrivit The Guardian, filmul „Remake” de Ross McElwee reprezintă cea mai ambițioasă încercare a regizorului de a folosi material autobiografic, în același timp fiind o critică intensă a acestei metode.
În prima fază, „Remake” servește ca documentare a dialogului dintre Hollywood și McElwee, când studiourile au dorit să producă o versiune fictivă a filmului său celebru „Sherman’s March”. Filmul original, realizat în 1985 cu o echipă de un singur om, îl urmărește pe McElwee în drumul său spre Carolina de Sud, unde își filmează familia, prietenii și încercările sale de a stabili relații romantice, toate însoțite de un voice-over în tonul său cald și accentul său de sud.
După realizarea acelei producții, McElwee a avut un parteneriat de lungă durată și a avut un fiu, Adrian, iar mai târziu și o fiică adoptată din Paraguay. În „Remake” se prezintă, de la început, faptul că Adrian a murit recent, iar fiecare cadru cu el – un copil curios, pe un pod pescuit, jucându-se că conduce un restaurant – devine încărcat de emoție. Filmul nu doar că arată pierderea fizică a fiului, ci și materialul pe care îl așternut părinte și pe care Adrian îl așternut el însuși în încercarea de a deveni regizor, inclusiv secvențele în care Adrian îl imită pe tatăl său în „Sherman’s March”.
„Remake” dezvăluie treptat motivele care au condus la decesul lui Adrian, nu pentru a crea un mister scandalos, ci pentru a oferi o înțelegere profundă a aspirațiilor și problemelor sale: o diagnosticare bipolară și un val de îndoieli de sine similare cu cele ale tatălui său. Filmul se transformă astfel într-o meditație asupra creației artistice, a bucuriilor și a trădărilor sale.
În ansamblu, „Remake” este un documentar care combină simplitatea narativă cu profunzimea emoțională. Prin utilizarea materialului autobiografic și a unei auto-critici intense, McElwee reușește să creeze o poveste care rezonează cu părinții, cu cei care au pierdut un copil și cu cineva care lucrează în producție audiovizuală. Filmul rămâne în minte mult timp după ce lacrimile s-au uscat, oferind o perspectivă unică asupra modului în care arta poate fi, în același timp, o oglindă și un refugiu.
