Reed Van Dyk vorbește despre primul său lungmetraj Atonement înainte de premiera de la Festivalul de Film de la Toronto. Filmul explorează consecințele unei tragedii din războiul din Irak și este inspirat de articolul din New Yorker din 2012 semnat de Dexter Filkins. Potrivit Variety, regizorul spune că l-a atras ideea unor oameni de pe părți diferite ale războiului care se așază împreună și încearcă să se apropie unul de altul, un gest pe care îl descrie ca fiind uman, stângaci și frumos.
Atonement este o dramă de război care abordează trauma, PTSD-ul, tragedia familială și, în final, iertarea. Distribuția reunește Boyd Holbrook, Hiam Abbass de la Succession și Kenneth Branagh. Povestea urmărește familia Khachaturian, alungată de acțiunea militară americană din primii ani ai războiului din Irak. Familia găsește adăpost la rude, iar după o nouă explozie din apropiere decide să se întoarcă acasă. În timpul traversării Bagdadului, sunt prinși într-un schimb de focuri între marini americani și insurgenți. Mariam, interpretată de Abbass, flutură o batistă albă de la fereastră pentru a semnala că sunt civili, însă intervenția vine prea târziu. Soțul ei și cei doi fii adulți mor pe stradă.
Ani mai târziu, Lou D’Alessandro, interpretat de Holbrook și afectat de PTSD, ia legătura cu Michael Reid, personaj ficționalizat după Filkins și interpretat de Branagh, pentru a coordona o întâlnire cu membrii familiei supraviețuitoare. Van Dyk spune că a fost fascinat de acest trio și de modul în care fiecare procesează incidentul și războiul în ansamblu. Scena întâlnirii este punctul central al filmului și transmite un mesaj de reflecție și iertare.
Regizorul a filmat în ordine cronologică și consideră că acest lucru a ajutat la scena de dialog. El relatează că în ziua filmării emoțiile au ieșit la suprafață, iar echipa a devenit spectator al propriei scene. Van Dyk spune că a trăit o întrebare constantă despre capacitatea actorilor de a fi pregătiți pentru un moment atât de dificil, iar rezultatul a fost o interpretare angajată și, în ciuda tensiunii, cu o anumită naturalețe.
Kenneth Branagh a discutat cu Dexter Filkins, pe care îl descrie ca un om pragmatic și foarte inteligent, pentru a înțelege atât jurnalistul, cât și personajul său. Din discuție a reținut descrierea întâlnirii reale din camera mică, după un deceniu, ca fiind cea mai intensă experiență pe care Filkins a văzut-o vreodată. Branagh subliniază că filmul i-a oferit o apreciere mai profundă pentru curajul de a asculta și de a rămâne în cameră în timpul unei conversații dificile. El spune că lumea actuală este orientată spre reacția instantă, în timp ce această experiență cere o atenție lentă și profundă. „It requires patience of the heart”, afirmă actorul.
