Potrivit Variety, lungmetrajul „Hen” al regizorului maghiar György Pálfi este o poveste de supraviețuire construită în jurul unei găini reale, fără intervenție CGI, și a fost prezentat anul trecut în competiția Platform de la Toronto, unde a primit o mențiune onorabilă din partea juriului. Recenzia notează că filmul combină un efort tehnic și logistic remarcabil cu o implicare emoțională care face ca spectatorul să uite, în momentele de vizionare, de artificiul producției.
Protagonista este o găină fără nume și fără voce, interpretată de opt păsări diferite care primesc credit individual la final — Eszti, Szandi, Feri, Enci, Eti, Enikő, Nóra și Anett. În scenă apare și un vulp real, iar ansamblul predominant non-uman este ținut în prim-plan printr-o muncă de dresaj animalier susținută. Pálfi evită antropomorfizarea directă și urmărește o naturalism de tip documentar, cu o narațiune lineară, mai convențională decât filmele sale anterioare „Taxidermia” sau „His Master’s Voice”. Tonul se apropie de odiseea măgarului din „EO” al lui Jerzy Skolimowski și de „Au Hasard Balthasar” al lui Robert Bresson, fără excesele expresioniste ale primului și fără tragedia deznădăjduită a celui de-al doilea.
Acțiunea începe într-o fermă industrială de păsări din Grecia rurală, cu o secvență grafică de depunere a ouălor, și urmărește puiul cu pene întunecate care învață regulile crude ale creșterii comerciale. O serie de împrejurări o ajută să evadeze și, după mai multe încercări periculoase, ajunge la o mică exploatație de coastă. Acolo este ținută într-un coteț de proprietarii unei cafenele precare care desfășoară și activități ilegale, inclusiv trafic de refugiați. Găina este pusă din nou să depună ouă, într-o situație descrisă ca o formă repetată de agresiune și de furt al puilor.
Motivația evadărilor rămâne nearticulată, sugerând un impuls instinctual de a căuta altceva. Filmul păstrează o sensibilitate comic-sly, ilustrată de introducerea cocoșului rezident pe o baladă romantică a lui Grigoris Mpithikotsis, dar arată și cum abuzul asupra animalelor se intersectează cu abuzul asupra drepturilor umane, în contextul traficului de refugiați. Pálfi refuză să acorde prioritate unei forme de viață în detrimentul alteia, conturând un ecosistem în care prădătorii sălbatici și traficanții umani coexistă.
Contribuțiile tehnice sunt calibrate pe perspectiva păsării. Designul sonor menține atenția în spațiul ei restrâns, iar imaginea semnată de Giorgos Karvelas urmărește ritmul mișcării și momentele imprevizibile de zbor. Montajul realizat de Lehmhényi Réka reușește să unească materialul filmat cu mai multe păsări într-o performanță coerentă și caracterizată, care captează investiția emoțională a spectatorului. Variety descrie viziunea ca fiind ne practicabilă și profund simțită, un risc care își atinge ținta.













