IndieWire publică o recenzie pentru „Whalefall”, thrillerul de supraviețuire regizat de Brian Duffield și programat în cinematografe de 20th Century Studios vineri, 16 octombrie, potrivit publicației. Filmul este adaptat de Duffield și Daniel Kraus după romanul lui Kraus din 2023 și urmărește un tânăr scafandru prins în interiorul unei balene spermă.
Protagonistul este Jay Gardiner, interpretat de Austin Abrams, iar tatăl său, Mitt, este jucat de Josh Brolin. Moartea lui Mitt pe malul mării deschide filmul, iar un an mai târziu Jay se întoarce în ocean pentru a căuta rămășițele acestuia, mișcat de o obligație pe care nu o poate explica pe deplin. O întâlnire cu un calmar îl poartă spre o balenă care se hrănește, iar Jay ajunge înăuntrul animalului. Înainte de asta, pelicula îi arată animalul în toată amploarea sa, pentru a sublinia dimensiunea problemei.
Recenzia descrie efecte vizuale grafice, fascinante și uneori frumoase, care transformă interiorul balenei într-un mediu de rănire fizică și de asalt psihologic. Aerul toxic și acidul galben care fierbe creează o atmosferă de spălătorie, iar Jay regretă că a intrat fără mănuși. Publicația subliniază că Abrams, proaspăt după „Resident Evil” al lui Zach Cregger, aduce conștiință interpretării, iar strigătele stinse prin aparatul de respirație sunt deosebit de înfricoșătoare. Obiecte de gunoi găsite în balenă îi oferă materiale pentru a acționa, iar creaturi bioluminescente asigură lumină și o atmosferă eterică.
Povestea de supraviețuire este întreruptă de amintiri despre tată. Flashback-urile apar frecvent, uneori oferind o pauză, alteori competând cu prezentul pentru atenție. Recenzia notează că montajul este sacadat, iar mecanica de tip escape-room suferă de supraexplicare și confuzie. Jay anunță verbal ceea ce se vede deja, iar geografia interiorului rămâne vagă, ceea ce îngreunează înțelegerea deciziilor. În același timp, lecțiile transmise de Mitt devin o resursă de supraviețuire și un motiv de reevaluare a relației părinte-copil.
Brolin interpretează un personaj cu tatuaje nautice și proclamații spirituale despre generozitatea oceanului, un tip recunoscut, dar publicația observă că cei doi actori nu par întotdeauna membri ai aceleiași familii. Metafora tată-balenă este explorată prin tensiunea dintre voința divină și indiferența creaturii. Pentru comparație, textul amintește de „Gerald’s Game” al lui Mike Flanagan, unde amintirile traumatice erau țesute printr-o problemă imediată de supraviețuire. În „Whalefall”, când senzația și emoția se întâlnesc fără explicații, rezultatele sunt remarcabile, chiar dacă echilibrul general rămâne precar.
