Debutul în lungmetraj al regizorului italian Ernesto Maria Censori a avut premiera mondială în secțiunea World Cinema a festivalului Busan, potrivit Cineuropa. Scris în colaborare cu Lorenzo Marinelli, „Deep Blue” abordează tema absenței părintești printr-o dramă care pune accentul pe evoluția emoțională mai degrabă decât pe ambițiile formale.
La 11 ani, Nicola este obligat de tatăl său, Lucio, interpretat de Filippo Timi, să participe la un act violent, după care este trimis în Mexic. Douăzeci de ani mai târziu, convins că Lucio este mort, Nicola, acum jucat de Andrea Arcangeli, și-a construit o viață aparent stabilă. Lucrează ca ospătar într-un restaurant italian condus de unchiul său Nando, interpretat de Peppe Servillo, are o parteneră, întrevede posibile ambiții de tată și pare orientat spre viitor. Echilibrul fragil se prăbușește când Nando anunță că pleacă definitiv și, cu greutate, dezvăluie că Lucio este încă în viață. Nicola pornește spre Italia hotărât să se confrunte cu bărbatul care l-a abandonat.
Călătoria îl introduce într-o lume marcată de loialități criminale vechi și vinovății nerezolvate. Interesul filmului stă mai puțin în secretele din jurul lui Lucio și mai mult în reacția lui Nicola la acestea. Censori și Marinelli subliniază că descoperirea adevărului nu rezolvă automat resentimentele acumulate de-a lungul anilor, iar întâlnirile dintre tată și fiu sunt modelate de impulsuri contradictorii: furie, curiozitate, neîncredere și un dor persistent de recunoaștere.
Materialul relativ simplu capătă greutate prin interpretări. Timi este deosebit de eficient în rolul lui Lucio, un bărbat al cărui trecut violent nu este niciodată departe de suprafață. Jocul său este surprinzător de măsurat, permițând ca momentele de agresiune explozivă să coexiste cu o compunere mai rezervată, aproape obosită. Arcangeli oferă un contrapunct convingător, sugerând neliniștea lui Nicola fără a-l reduce la o victimă permanent rănită. Împreună stabilesc o tensiune emoțională credibilă, chiar și atunci când scenariul avansează spre dezvoltări ușor de anticipat.
Regia lui Censori este mai puțin distinctă. Punerea în scenă este clară și funcțională, dar rar dezvăluie o sensibilitate vizuală individuală. Imaginea semnată de Andrea Benjamin Manenti favorizează o paletă persistent întunecată, care poate face unele secvențe excesiv de obscure. Întunericul se potrivește unei povești în care violența și criminalitatea aruncă umbre lungi asupra prezentului, chiar dacă efectul pare uneori accentuat.
„Deep Blue” nu este un film definit de surprize narative sau de opțiuni stilistice izbitoare. Realizarea sa constă în a face ca pașii spre destinație să conteze, ancorând conflictele familiare în legături recunoscibile. Pentru un prim lungmetraj, aceasta reprezintă o bază respectabilă pe care Censori poate construi. Filmul a fost produs de Alcor, Italian International Film – Gruppo Lucisano și Rai Cinema. Firma cu sediul la Roma, True Colours, se ocupă de vânzările mondiale.
