Potrivit The Guardian, recenzia filmului „Blockhead” îl prezintă ca pe un thriller independent britanic alert, construit în jurul legendei lui Robert Louis Stevenson și a confruntării cu sinele umbrit în timp ce scria „Dr Jekyll and Mr Hyde”. Regizorul și scenaristul Matt Harlock mută această idee în prezent și o aplică unui poster boy al BritLit-ului.
Protagonistul este Will Mercer, interpretat de Danny Horn, admirat pentru romanul de debut „A Random Act” și blocat în fața cărții următoare. Indecizia îi pune în pericol relațiile, reprezentarea și reputația. Retras într-o mansardă a unui prieten, Will este trezit de un muncitor: Mikey, un personaj masiv, carismatic, jucat de Joe Sims. Mikey devine un fel de golem în salopetă, atrăgător și îngrijorător în același timp, și îl trage pe autor pe un drum tot mai sângeros.
Filmul folosește ca șablon un film al lui David Fincher. Will începe să tasteze pe coloana sonoră a propriilor recenzii elogioase și ajunge să exploreze teritorii mai sumbre, inclusiv invazia domestică și crima, în timp ce discursurile sale tot mai dezechilibrate ținute în fața studenților la scriere creativă atrag un protejat avid. Harlock construiește o lume în care editurile promovează cărți cu citate de copertă fără echivoc, de tipul „confruntator” și „periculos”, și taie cu creionul roșu clișeele despre scriitorul bad boy. Regizorul sugerează că există o limită a mușchilor pe care îi poți etala stând ghemuit la laptop.
Pe plan vizual, Harlock îmbină inteligența literară cu elanul cinematografic. Sunt folosite sugestiv măști și ecrane, iar contrastul dintre spațiile goale, albe, ale locuinței lui Will și noaptea în care rătăcește este marcat clar. O construcție simetrică de tip mise en abyme leagă elementele, iar un detaliu de factură hitchcockiană urmărește un personaj prin șirul de ghirlande deasupra unui balcon.
Danny Horn fixează amestecul de bravadă și insecuritate al scriitorului, iar Joe Sims își trăiește rolul de Mikey cu plăcere, ironizând pretențiile superioare ale lui Will. Sunt și mici ezitări specifice unui prim lungmetraj, precum o secvență de trip la mijlocul filmului justificată doar parțial printr-o referință la Coleridge. În ansamblu, scrie The Guardian, pelicula merge pe străzi apropiate de microbugetarul de debut al lui Christopher Nolan, „Following”, dar cu o companie mai ironică și orientată spre satiră.
