Filmul „Tenzing” reconstruiește ascensiunea din 1953 pe Everest și mută în centrul narațiunii povestea lui Tenzing Norgay, ghid sherpa, în detrimentul mitului construit în jurul lui Edmund Hillary. Recenzia publicată de The Guardian descrie producția ca fiind bine intenționată, vizionabilă, cu valori de producție apropiate de NatGeo și secvențe de efecte vizuale care sugerează pericolul pe culmile înalte. Regizoarea Jennifer Peedom și scenaristul Luke Davies își propun să readucă meritul lui Tenzing în prim-plan, o poveste care la vremea respectivă fusese revendicată de Hillary și de imperiul britanic.
În distribuție, actorul tibetan Genden Phuntsok îl interpretează pe Tenzing Norgay, iar Tom Hiddleston îl interpretează pe Edmund Hillary. Willem Dafoe apare în rolul liderului expediției, John Hunt. Phuntsok aduce personajului farmec și inocență, în timp ce Hiddleston construiește un Hillary franc, ponderat și practic, fără nuanțe secundare. Recenzia notează că filmul nu este o poveste de prietenie între cei doi, ci mai degrabă o relație între Tenzing și munte.
Narațiunea expediției este intercalată cu flashback-uri din viața timpurie a lui Tenzing, nu a lui Hillary. Secvențele încep cu întâlnirea copilului cu legendarul alpinist britanic George Mallory, interpretat în apariție de Johnny Flynn. Tânărul Tenzing este prezentat ca un băiat dornic, pasionat de munte, pe care îl numește cu numele tibetan Chomolungma. Natura sa maleabilă și stăpânirea instinctivă a terenului îl fac indispensabil expedițiilor altor țări și, în final, britanicilor.
Ani de zile, mulți au presupus că Tenzing ar fi fost un fel de servitor sau batman militar al lui Hillary, o figură de tip Sancho Panza căreia Hillary i-ar fi fost sentimental loial. Filmul îl plasează pe Tenzing în rolul de erou. Contextul istoric evocă triumful ca răscumpărare a încercării lui Scott în Antarctica cu 41 de ani mai devreme și ca semn de aprobare divină pentru iminenta încoronare a reginei Elisabeta a II-a. Amândoi protagoniștii sunt prezentați ca outsideri ai clubului britanic cu maxilarul strâns.
Recenzia recunoaște momente vertiginoase de pericol în ascensiune, dar subliniază că tonul rămâne uneori prea blând. Se pune întrebarea dacă un regizor tibetan s-ar fi imersat mai profund în lumea lui Tenzing și ar fi limitat mai mult prezența britanică. În forma actuală, farmecul lui Genden Phuntsok susține imaginea, potrivit The Guardian.
