Potrivit Little White Lies, regizorul Taika Waititi își adaptează stilul personal la romanul lui Kazuo Ishiguro din 2021, „Klara and the Sun”, și, în procesul acesta, renunță la o mare parte din profunzimea sursei. Publicația scrie că personalitatea regizorală a lui Waititi funcționează doar în interiorul MCU și că noua peliculă este o fantezie lejeră și incoerentă care ratează constant ținta emoțională.
Acțiunea este plasată într-o distopie postbelică, după Al Treilea Război Mondial, unde internetul a dispărut și oamenii găsesc alinare în prieteni artificiali umanoizi. Robotul model B1, Klara, interpretată de Jenna Ortega, apare inițial ca obiect de vânzare într-un magazin de roboți degradat. Ea privește prin fantele jaluziilor metalice și vorbește cu soarele răsărit, pe care îl percepe ca pe o manifestare divină. Managerul magazinului, jucat de Natasha Lyonne, știe că stocul de piese va fi demontat, însă Klara reușește să obțină un proprietar, Josie, interpretată de Mia Tharia.
Familia este prezentată într-o vilă izolată, înconjurată de lanuri de porumb, departe de peisajul urban sufocat de mașinile Cootings care generează smog. Josie a trecut prin procedura de „lifting”, o intervenție chirurgicală care îi modifică cromozomii pentru a o face instantaneu genială. Klara este cumpărată deoarece mama, Chrissy, interpretată de Amy Adams, este prea ocupată cu munca pentru a îngriji fiica; sora lui Josie, Sal, a murit brusc, iar tatăl a părăsit familia. Există o sugestie vagă că Chrissy ar fi implicată în moartea lui Sal, însă firul nu este reluat.
Little White Lies consideră că subiectul bogat este irosit de Waititi, care are obiceiul de a submina orice indiciu de profunzime cu umor silnic sau cu răsturnări comice. Regizorul nu reușește să abordeze cu seriozitate eterică ideile centrale ale romanului, despre natura iubirii și importanța relațiilor umane, și obține un amalgam confuz de science-fiction speculativ și platitudini sentimentale. Prima parte, mai comică, rămâne mai suportabilă, dar când filmul trebuie să devină serios se destramă, în special prin personajul Chrissy, al cărui impuls matern bizar echivalează cu abuzul psihologic.
Din punct de vedere vizual, producția folosește un amestec de pasteluri strălucitoare, cu flare-uri de lentilă accentuate și glitch-uri digitale folosite ca scurtătură pentru procesul de învățare al Klarei. Se simte o încercare de a emula strălucirea nefirească a lui „AI: Artificial Intelligence” de la Steven Spielberg, însă rezultatul se apropie mai degrabă de o refacere de salon a fanteziei anilor optzeci precum „Short Circuit”.
