Potrivit The Guardian, regizorul Taika Waititi transformă romanul lui Kazuo Ishiguro, „Klara and the Sun”, într-un sci-fi sentimental și manierat, descris ca o poveste banală despre iubire și doliu. Recenzia notează că filmul amestecă excentricitatea postmodernă cu o timiditate ironică și ajunge să nu spună nimic substanțial despre inteligența artificială, iubire sau pierdere. Tonul este prezentat ca o fantezie whimsical-futuristă, care cere în același timp râsul la umorul nefun și lacrima la momentele de patos.
Acțiunea este plasată într-o lume de după al treilea război mondial, unde internetul a fost șters și familiile pot cumpăra roboți „prieteni artificiali”, cunoscuți ca AF. Vânzătoarea de AF, interpretată de Natasha Lyonne, explică contextul, iar roboții au un sânge mov numit PEC-9, descris în film ca fiind foarte inflamabil. Klara, un model mai vechi de AF alimentat solar, este jucată de Jenna Ortega. Ea este prezentată ca o adolescentă naivă, drăguță, extrem de simpatică, care își închipuie că soarele este un zeu și că locuiește într-un hambar din apropiere.
Klara este achiziționată pentru Josie, interpretată de Mia Tharia, o fată de 14 ani, geniu-prodigiu, care urmează să fie „ridicată” într-o clasă de super-inteligență printr-o intervenție chirurgicală costisitoare. Josie este singură și suferă de o boală nedefinită. Mama ei este jucată de Amy Adams, iar menajera Melania, singurul element apropiat de comedie, este interpretată de Rachel House. Familia locuiește într-un peisaj agricol de vis din Midwest, de unde orașul se vede doar în depărtare.
Recenzia compară filmul cu lucrările anterioare ale lui Waititi. Deși „Hunt for the Wilderpeople” și „Thor: Ragnarok” au arătat că regizorul poate face comedie, „Klara and the Sun” este apropiat de „Jojo Rabbit”, considerat greșit judecat și auto-admirativ. Critica subliniază că filmul este un sci-fi-lite superficial, cu un final cu răsturnare de situație prezentat ca nesatisfăcător și forțat, iar interpretările sunt descrise ca neconvingătoare.
Textul plasează pelicula în contextul altor încercări recente despre roboți copii. Hirokazu Kore-eda ar fi dat greș cu ideea de înlocuitori robotici în „Sheep in the Box”, în timp ce parabola lui Kogonada, „After Yang”, despre roboți copii AI, este considerată mai interesantă și mai persuasivă. În această comparație, „Klara and the Sun” apare ca un sentimentalism laborios și fără claritate.
