Raffaele Annecchino, fost președinte și CEO Paramount International, a murit la 55 de ani din cauza unei meningite acute, relatează Variety. Executivul a petrecut peste 25 de ani în cadrul Paramount/ViacomCBS, pornind de pe partea de vânzări în Madrid și ajungând să coordoneze operațiunile internaționale ale companiei în Europa, Orientul Mijlociu, Africa, America Latină și Asia.
În rolul de CEO al Paramount International a fost unul dintre arhitecții trecerii grupului de la broadcastingul tradițional la platformele digitale. A condus lansarea internațională a Paramount+, a sprijinit extinderea globală a Pluto TV și a promovat proiecte de inovare, digitalizare și parteneriate strategice menite să asigure creșterea pe termen lung.
Annecchino a fost implicat în crearea și lansarea SkyShowtime, platforma născută din alianța dintre Paramount și Comcast. Era cunoscut în industrie pentru abilitățile de negociere și pentru capacitatea de a construi parteneriate durabile cu jucători precum Sky, Canal+, MultiChoice, Viaplay, Corus, J:COM, Claro și Mediapro.
Influența sa s-a văzut în dezvoltarea unor rețele majore precum MTV, Nickelodeon, BET, Channel 5 în Marea Britanie, Network 10 în Australia, Telefe în Argentina și Chilevisión în Chile. A sprijinit totodată dezvoltarea de hub-uri de producție în Africa, Asia, Europa și America Latină, contribuind la extinderea capacităților locale de conținut.
După ieșirea din Paramount în 2022 a fondat Blue Ocean Media Partners, o consultanță globală orientată spre inovare, transformare și creștere strategică. Reacțiile din industrie au fost imediate. Bob Bakish, fost președinte și CEO Paramount, a scris pe rețelele sociale că Raffa „a fost o forță a naturii”. Alex Okosi, fost managing director Paramount Africa și în prezent managing director Google Africa, l-a descris ca un coleg profund apreciat și prieten apropiat, subliniind capacitatea sa de a combina instinctul comercial cu viziunea strategică.













