Potrivit Sight and Sound, regizoarea Sofia Coppola este asociată cu un stil distinct încă de la primele lungmetraje, „The Virgin Suicides” (1999) și „Lost in Translation” (2003), lucrări personale marcate de o sensibilitate aparte. Ea provine dintr-o dinastie cinematografică condusă de tatăl său, Francis Ford Coppola, reprezentant al generației „movie brat” care a schimbat Hollywoodul în anii 1960 și 1970 și care continuă să sprijine tinerii talente prin compania American Zoetrope.
Scrie Sight and Sound că Coppola face parte dintr-o elită creativă care traversează muzica, moda, arta și filmul. În 1995 a înființat împreună cu Stephanie Hayman casa de modă Milk Fed și este considerată o inspirație artistică pentru designerul Marc Jacobs. Familia are legături cu lumea vinului, Francis Ford lansând o gamă de vinuri cu numele ei, iar ea are propria linie de rosé spumant ambalat în roz. A fost căsătorită cu regizorul Spike Jonze și se află în prezent alături de Thomas Mars de la Phoenix, formație prezentă pe coloana sonoră a lui „Lost in Translation” și care apare în „Marie Antoinette”. A regizat, produs și a apărut în videoclipuri muzicale, a jucat rolul Mary Corleone în „The Godfather: Part III” (1990), a coprodus și prezentat emisiunea prin cablu „Hi Octane” (1994) alături de Zoe Cassavetes și a fost creditată pentru costume în segmentul lui Francis Ford din „New York Stories” (1989) și pentru comedia „The Spirit of ’76” (1990).
Publicația remarcă că toate lungmetrajele regizoarei abordează relația dintre tinerețe și vârstă. În „The Virgin Suicides”, legătura dintre fetele adolescente și părinți este marcată de lipsa comunicării și de o rebeliune tăcută; în „Lost in Translation”, nou-căsătorita Charlotte și starul de cinema Bob Harris se descoperă reciproc, iar în „Marie Antoinette”, regina adolescentă învață să negocieze ritualurile învechite ale curții de la Versailles. Filmele împrumută elemente ale teen-pic-ului, precum narațiunea de trecere și coloana sonoră contemporană, dar cu o factură de art-house european.
Analiza pune accent pe folosirea travestiei în biografia istorică. Travestia scoate materialul sursă din contextul istoric, amestecă cultura înaltă cu cea de jos și elimină granițele de timp și loc prin pastiș, subliniind că istoria este privită prin filtrul prezentului. Un vehicul central al acestui procedeu este moda, care răscolește arhivele stilistice și dialoghează cu istoria. Spiritul modei ca reinventare creativă și afirmație personală informează filmul, unde costumele și decorurile urmăresc esența perioadei, starea de spirit și poziția psihică a eroinei.
„Marie Antoinette” este construit pe biografia din 2001 „Marie Antoinette: The Journey” de Antonia Fraser, care respinge mitul că protagonista ar fi rostit celebra replică „Lasă-i să mănânce prăjituri”. Fraser prezintă o adolescentă depășită de curtea franceză, cu o căsnicie fără intimitate și presiunea de a produce un moștenitor, care ajunge la maturitate înainte de a fi pedepsită de tribunalul revoluționar. Coppola urmărește un portret intim văzut din perspectiva tinerei, cu Kirsten Dunst în rol principal. Filmul rămâne fidel contradicțiilor personajului, arătând secvențe în care aceasta se bucură de un stil de viață „rustic” la Le Petit Trianon, consumă prăjituri fine și achiziționează încălțăminte de designer extravagantă.
