Potrivit The Film Stage, Pedro Almodóvar a acordat un interviu înainte de lansarea lui „Bitter Christmas”, film care continuă linia autoficțională deschisă cu „Pain and Glory”. După mai bine de 45 de ani de carieră, regizorul, câștigător al Leului de Aur pentru „The Room Next Door” în 2024, spune că a construit mereu filme despre sine fără să întoarcă complet oglinda. În noul proiect, autoficțiunea devine meta și se structurează pe două niveluri, cu un alter ego al unui alter ego.
Povestea urmărește-o pe Elsa, interpretată de Bárbara Lennie, regizoare care petrece un weekend lung, neplăcut și încărcat de amintiri în Madrid, în decembrie 2004, înainte de a începe al treilea film. În paralel, în 2026, Raúl, jucat de Leonardo Sbaraglia, un cineast aflat într-o perioadă de secetă creativă, scrie povestea ei, o versiune ușor deghizată a propriei sale vieți. Pe măsură ce scrie, scenariul începe să se infiltreze în viețile celor din jur, inclusiv în cea a asistentei sale Mónica, interpretată de Aitana Sánchez-Gijón, care reacționează cu furie la apariția sa în pagină. Filmul pune întrebări despre proprietatea asupra unei vieți transformate în scenariu și despre cât de multă durere poate împrumuta un scriitor.
Despre evoluția stilului, Almodóvar explică trecerea de la barocul anilor ’80, legat de contextul democratic al Spaniei, la o abordare mai austeră. Prima schimbare majoră o plasează în anii ’90, în jurul filmelor „All About My Mother”, „Talk to Her” și „Bad Education”, pe care le numește filme mai adulte și mai complexe, în care apar boala și durerea. Punctul de inflexiune decisiv îl vede în „Julieta”, unde stilul devine mai sobru, influențat și de cele trei povestiri ale Alicei Munro pe care le-a adaptat. Regizorul spune că își provoacă în mod constant să folosească mai puține elemente, dar să pătrundă mai adânc în poveste.
În discuție despre durere, Almodóvar afirmă că există mai mult de spus despre suferință decât despre fericire. În „Pain and Glory” vorbește despre durerea fizică și despre teama de a nu mai putea lucra, în timp ce în „Bitter Christmas” durerea este mai degrabă morală, legată de o perioadă de patru-cinci ani fără un scenariu care să îl pasioneze. El descrie procesul de autoficțiune ca fiind ambiguu din punct de vedere moral, cu limite care trebuie negociate: cât se include, cât se exclude și ce părți se aleg să nu fie spuse.
Despre autocritică, regizorul spune că nu vrea să fie complăcut și că, scriindu-l pe Raúl ca alter ego, a ales să îl scrie ca pe un personaj negativ. Nu vorbește despre regret, pe care îl descrie ca un sentiment catolic de care încearcă să fugă. Pentru Almodóvar, relația dintre creație și viață rămâne un subiect central, misterios, care cere atenție pentru a fi prins atunci când apare.
