Potrivit No Film School, anul 1988 a fost unul dintre cei mai prolifici ai deceniului, iar publicația a publicat o selecție cu zece titluri considerate esențiale pentru orice cinefil. Lista pornește de la ideea că „esențial” nu înseamnă neapărat arthouse și încearcă să cuprindă atât cultura mainstream a vremii, cât și câteva lucrări care au rezistat testului timpului.
Un loc este rezervat culturii adolescenților din anii 1980. La un an după colaborarea din „The Lost Boys”, Corey Haim și Corey Feldman reiau parteneriatul în „License to Drive”, o comedie despre o noapte nebună în care un adolescent încearcă să impresioneze o fată fără a avea permis de conducere. Tot în selecție apare „My Neighbor Totoro” de Hayao Miyazaki. Filmul a debutat în 1988 în Japonia, dar în lumea anglofonă a fost perceput mai târziu: primul dublaj în engleză a apărut în 1989 exclusiv pe zborurile Japan Airlines, iar lansarea în cinematografele din SUA a venit abia în 1993 prin Troma Entertainment. Povestea celor două surori care descoperă spirite în pădurea de lângă casa nouă, mutată mai aproape de mama spitalizată, rămâne un exemplu de realism magic sensibil.
Selecția include și repere de gen. „A Nightmare on Elm Street 4”, regizat de Renny Harlin, este prezentat ca exemplu de slasher de final de deceniu, cu Robert Englund în rolul lui Freddy Krueger, care găsește un nou grup de victime în vise. Internaționalizarea lui Pedro Almodóvar este marcată prin „Women on the Verge of a Nervous Breakdown”, o farsă strălucitoare cu o distribuție aproape exclusiv feminină. „Miracle Mile” combină mai multe registre: începe ca o poveste de dragoste cu Anthony Edwards și Mare Winningham, trece printr-un episod de tip Twilight Zone după ce personajul lui Edwards interceptează un apel care sugerează un atac nuclear asupra Los Angelesului și se transformă într-un thriller de mare intensitate pe străzile Miracle Mile, inclusiv într-un studio de aerobic.
Comedia criminală „A Fish Called Wanda” reunește membri ai Monty Python, John Cleese și Michael Palin, iar Kevin Kline este evidențiat pentru prestația premiată cu Oscar, descrisă ca un personaj de desene animate adus la viață. Jamie Lee Curtis completează distribuția într-o poveste despre hoți stângaci care gestionează consecințele unui jaf de diamante eșuat. „Working Girl” de Mike Nichols este citat ca document social despre reprezentarea femeilor la locul de muncă, la opt ani de la „9 to 5”. Melanie Griffith joacă rolul recepționerei Tess McGill, a cărei idee este furată de șefa Katharine Parker, interpretată de Sigourney Weaver, iar Harrison Ford apare într-un rol mai apropiat de realitate după perioada Indiana Jones, Han Solo și Rick Deckard.
„Colors” de Dennis Hopper, cu Sean Penn și Robert Duvall în unitatea C.R.A.S.H. din Los Angeles, este menționat ca o intrare timpurie în genul hood film. Deși protagoniștii sunt polițiști albi, distribuția secundară include mulți actori de culoare, iar succesul comercial, cu încasări de peste patru ori bugetul de 10 milioane de dolari, a deschis calea pentru drame urbane ulterioare precum „Do the Right Thing”, „Boyz n the Hood”, „Juice” și „Menace II Society”.
Încheierea listei aparține a două producții care au definit anul. „Who Framed Roger Rabbit” de Robert Zemeckis este descris ca un riff pe „Chinatown” în care detectivul interpretat de Bob Hoskins colaborează cu iepurele de desene animate voceat de Charles Fleischer pentru a dezvălui o conspirație. Amestecul de live-action și animație, realizat cu acordul Disney și Warner Bros pentru a permite întâlnirea personajelor Looney Tunes cu Mickey Mouse, este evidențiat ca o realizare tehnică remarcabilă pentru 1988. „Die Hard” este prezentat ca un candidat la statutul de film esențial al întregului deceniu: povestea unui ofițer de poliție din New York al cărui sejur de Crăciun în Los Angeles este întrerupt de un atac terorist. Filmul a schimbat cariera lui Bruce Willis, trecut de la „Moonlighting” la star de acțiune, și l-a adus în atenție și pe Alan Rickman.
