În prezentarea debutului de lungmetraj „My Father’s Shoes” la secțiunea „New Directors” a Festivalului Internațional de Film din San Sebastián, directorul bulgar Hristo Simeonov a adus în prim-plan o poveste reală, însoțită de un umor negru și de teme de memorie și identitate. Pentru profesioniștii din producție, această alegere de a combina elemente absurdistice cu o narațiune profundă oferă un exemplu de cum se poate păstra echilibrul între originalitate și accesibilitate. Conform Cineuropa, filmul a fost bine primit de critici și de publicul internațional.
Povestea se bazează pe un caz real în care un om, absent de douăzeci de ani din viața soției și a fiicei sale, moare și rămâne neidentificat la morgă. Doar la scurt timp după, un test ADN confirmă identitatea sa. În scenariu, autorul a decis să păstreze această incertitudine și să permită fiicei să încheie un capitol, facilitând astfel reconcilierea cu mama ei. Acest final, care subliniază iertarea în moarte, a fost considerat esențial pentru mesajul filmului.
Decizia de a filma în Munții Rodopi, în satul Ortsevo, a fost motivată de dorința de a evita contextul urban prea specific. Într-un mediu fără garduri și cu spațiu liber, personajele pot fi plasate pe un fundal care nu domină povestea. Directorul a subliniat că locul trebuie să fie prezent, dar să nu impună o identitate prea puternică, lăsând astfel spațiu pentru universul interior al personajelor.
Muzica de fundal a fost creată pentru a reflecta legătura personajului cu tradiția populară, fără a folosi melodii autentice din folclorul Rodopiului, pentru a păstra autenticitatea. În loc de o colecție de sunete preexistentă, s-a compus o bandă sonoră bazată pe motive populare, dar cu un sunet universal. Acest element a fost considerat crucial pentru a „intra în pielea” protagonistului și pentru a consolida legătura emoțională cu publicul.
Castingul a durat aproximativ șase luni, iar Valeria Varbanova a fost aleasă pentru rolul principal datorită experienței sale muzicale și a capacității de a interpreta pierderea. În plus, directorul a menționat că își permite improvizația și că dialogul a evoluat în timpul filmării. În final, Hristo Simeonov a explicat că, deși este un director masculin, filmul se concentrează pe femei pentru a reflecta propriile sale amintiri de creștere în sânul unei mame și a bunicilor, lăsând masculinitatea în marginile poveștii.
