Producătorul britanic Jeremy Thomas a murit la vârsta de 77 de ani. Anunțul este făcut de The Guardian, care îl prezintă pe Thomas ca pe o figură centrală a cinematografiei independente europene, descrisă de critic ca un amestec între un don de Cambridge și un unchi cool al lumii filmului. Potrivit publicației, el a combinat încrederea unui șef de studio clasic cu sensibilitatea unui cinefil.
Născut într-o familie de cineaști, Thomas era fiul regizorului Ralph Thomas și nepotul lui Gerald Thomas, cunoscut pentru seria Doctor in the House și Carry On. A lucrat ca producător independent, urmărind proiecte ani de zile și construind relații de lungă durată cu autori. Profilul său era marcat de discreție, atenție pentru noi talente și o capacitate de a susține instincte personale.
Cel mai vizibil succes al său rămâne Oscarul pentru cel mai bun film pentru The Last Emperor al lui Bernardo Bertolucci, în 1988. Producția a obținut acces fără precedent în vest la Orașul Interzis din Beijing și a reflectat, în viziunea redacției, deschiderea, curiozitatea intelectuală și orientarea internaționalistă a lui Thomas.
Filmografia sa acoperă mai multe decenii. În anii 1970 a produs The Shout al lui Jerzy Skolimowski, cu care a colaborat ulterior la Good Boy, coprodus în 2025. În anii 1980 a fost producător pentru Bad Timing și Eureka semnate de Nicolas Roeg, pentru Merry Christmas Mr. Lawrence de Nagisa Oshima și pentru The Hit de Stephen Frears. În deceniul următor a produs The Sheltering Sky tot de Bertolucci și Crash de David Cronenberg, proiect primit cu controverse pe care Thomas l-a susținut fără reticență.
În secolul XXI a adus pe ecran Sexy Beast de Jonathan Glazer, Only Lovers Left Alive de Jim Jarmusch, High-Rise de Ben Wheatley și 13 Assassins de Takashi Miike. A regizat și un lungmetraj, drama All the Little Animals din 1998, cu John Hurt și Christian Bale.
Criticului Peter Bradshaw i-a rămas în memorie întâlnirea cu Thomas după Cannes, în legătură cu Tale of Tales al lui Matteo Garrone din 2015. Jurnalistul descrie prânzurile anuale de la Cannes, la Grand hotel, ulterior redenumit Mondrian, la Carlton sau la Majestic beach, unde producătorul primea cunoscuți și potențiali colaboratori, o practică pe care o numea pescuit în Cannes. Relatarea subliniază atmosfera de flanare creativă și prietenia pe care Thomas o cultiva în breaslă.
