Potrivit The Hollywood Reporter, la vârsta de 80 de ani, Nicole Garcia lansează încă o dramă clasică, „Milo” (7h40 ce matin-là), în care Marion Cotillard interpretează o fostă detenție care încearcă să reîntoarcă la fiul ei, jucat de tânărul Théodore Pellerin. Filmul, înregistrat în stilul său caracteristic de drame întunecate, combină elemente de noir rural cu o poveste de familie ce se desfășoară în sud-estul Franței.
În film, Alice (Cotillard) soseste în Romans-sur-Isère cu autobuzul, căutând un loc de muncă și un adăpost. Ea găsește un post de servețică într-un local de tipul unui Applebee’s francez, iar în apartamentul său de la cartierul de locuințe sociale, se pregătește să-și ascundă adevărata identitate. În timp ce observă Milo, un mecanic auto de 20 de ani, Alice încearcă să-l reunească cu el, folosind un plan meticulos și o hartă ascunsă în geanta ei.
Performanța lui Cotillard rămâne una dintre cele mai puternice din cariera recentă a actriței, abandonând glamourul campaniilor Chanel pentru a adopta un ton mai crăpător, asemănător celui din „Two Days, One Night” al fraților Dardenne. Pellerin, recunoscut pentru rolul din „Nino”, oferă un Milo tânăr, dur și conștient de statutul său social, iar Laure Calamy aduce o prezență gravă în rolul mamei adoptive. În ansamblu, actorii se sprijină pe dialoguri și gesturi subtile pentru a reda tensiunea psihologică.
Nicole Garcia, care a început ca actriță în filmele lui Bertrand Tavernier, Jacques Rivette, Claude Sautet și Alain Resnais, a transformat în anii ’90 rolul de regizor, concentrându-se pe drame întunecate și thrilleruri romantice. „Milo” este prezentat în selecția oficială a Festivalului de Film de la San Sebastián, unde a fost primat pentru performanța sa dramatică. Durata filmului este de 1h54, iar distribuția include și actori consacrați precum Charles Berling, Éric Elmosnino și Anne Brochet.
Stilul regiziei lui Garcia rămâne fidel unei esteticii clasică, cu cadre lungi și o atmosferă de film noir rural, însă nu evită să prezinte un realism dur al consecințelor unei vieți de activism. Filmul nu oferă un final optimist, ci lasă spectatorul să reflecteze asupra greutății trecutului și asupra modului în care acesta poate influența viitorul. În ansamblu, „Milo” consolidează poziția lui Garcia ca regizoră care creează drame puternice, bazate pe performanțe autentice și pe o poveste care explorează relațiile materne în condiții dificile.
