Eseista Maria Popova a stat de vorbă cu David Perell despre modul în care cercetează și scrie, iar potrivit No Film School, discuția este folosită ca punct de plecare pentru a gândi procesul de lucru la scenariu. Autorul articolului notează că, deși Popova activează în spațiul eseului și al blogului, tehnicile pe care le descrie se pot transfera la scrisul pentru film.
Internetul rămâne o resursă centrală, dar are zone oarbe și caricaturi ale informației. Popova vorbește despre perioade petrecute în biblioteci și arhive academice pentru materiale publicate doar acolo, inclusiv prelegeri ale unor personalități importante, eseuri ale unor cercetători consacrați și documente complet nedigitalizate păstrate într-un subsol din Manhattan. Nu este vorba de a pătrunde în arhivele New York Public Library pentru un scenariu de comedie romantică, ci de valoarea exercițiului de a folosi resurse clasice în afara rețelei.
Practicile de cercetare și dezvoltare pot include răbdare și lărgirea setului de abilități: observația oamenilor, interviuri cu străini, imersiunea într-un mediu care urmează să fie redat, dincolo de un articol de Wikipedia. În același registru, textul subliniază că nu trebuie forțată productivitatea într-un mediu care nu funcționează pentru toată lumea. A cunoaște rutinele marilor scriitori este anecdotic interesant, dar o particularitate care a funcționat pentru Edgar Allan Poe nu garantează același rezultat pentru altcineva.
O modalitate de a reduce presiunea este integrarea gândirii despre muncă în rutina zilnică. Popova explică rolul mersului zilnic în procesul său: pe parcursul plimbărilor, fără distrageri, gândește la scris, astfel încât munca de la calculator devine mai degrabă o transcriere decât o elaborare propriu-zisă. Autorul articolului recunoaște că folosește o practică similară, ieșind seara la plimbare cu muzică aleasă în ton cu materialul lucrat, uneori revenind acasă pentru a transcrie idei, alteori fără niciun rezultat scris.
Un alt punct abordat este influența. Mulți aspiră la funcția de regizor fără interes pentru vizionarea de filme, iar alții vor să scrie scenarii fără să citească. Evoluția artei se produce prin influență, iar lucrările apreciate din ultimele două decenii preiau elemente din medii și perioade anterioare. Revederea unor filme din copilărie schimbă percepția: titluri adorate atunci pot părea surprinzătoare acum, în timp ce opere respinse în tinerețe devin ulterior favorite. Acest proces ajută la înțelegerea propriilor reacții și la formarea unui stil personal.
Interviul are multe alte teme, dar ideea centrală rămâne subiectivitatea creației. Nu există o metodă corectă sau greșită, condiția fiind să se lucreze constant. Respectul pentru metodele prezentate și pentru propria judecată în a renunța la ceea ce nu funcționează, împreună cu împărtășirea muncii și a procesului, sunt prezentate ca elemente care susțin practica.
