Potrivit Variety, la vârsta de 64 de ani, scriitoarea japoneză Maha Harada își face debutul ca regizor de lungmetraj cu „In My Father’s Room”, adaptarea propriei sale povestiri scurte „An Unnecessary Man”. Filmul va fi înscris în competiția festivalului „San Sebastian Film Festival” înainte de a ajunge la „Busan International Film Festival”.
Bitters End a vândut deja distribuția în Franța, Coreea, Taiwan și Hong Kong, iar alte teritorii sunt în discuție. Harada, care a petrecut două decenii în rolul de curator de muzeu, spune că procesul de trecere de la romane la film nu este un salt, ci o continuare a modului în care își „vede” scenariile ca pe o cameră. Povestea, plasată într-un oraș pe care îl cunoaște în detaliu, urmărește relația dintre Satomi, o angajată a muzeului de artă, și tatăl ei, Yuichi, care moare singur.
Tema centrală este că valoarea lui Yuichi nu poate fi măsurată prin utilitatea sa socială. Harada explică că filmul explorează ideea că fericirea este o decizie personală, iar viața petrecută urmărind doar ceea ce contează pentru individ poate fi totuși plină de satisfacție, chiar dacă nu se aliniază cu așteptările societății. Tatăl, care a introdus-o la Picasso la 10 ani și la „Gone with the Wind” la 12, a lăsat în urmă o viață de jocuri de noroc și de provocări, dar și de învățăminte artistice.
În ceea ce privește estetica, Harada a ales să ancoreze filmul în două simboluri: ceremonia japoneză a ceaiului, chanoyu, și o pictură a lui Mark Rothko, care se află în colecțiile muzeelor japoneze. Ea a colaborat cu directorul de imagine Yoshio Kitagawa, care a modelat aspectul vizual al filmului pe vizitele la ceremonii și la expoziții de artă. Referințe vizuale includ „The Spirit of the Beehive” de Victor Erice și „Death of a Tea Master” de Kei Kumai. Actorii Yu Aoi și Issey Ogata au reușit să transmită, prin gesturi și silențios, momentele cheie ale relației părinte-copil, cum ar fi scena în care Satomi lasă robinetul pornit după concediere.
Harada afirmă că cea mai mare provocare a carierei sale de scriitor a fost să ajungă la publicul din afara Japoniei, deși romanele sale au găsit cititori în Coreea, China și Taiwan. Intrarea în lumea cinematografică la 64 de ani a fost, pentru ea, o dovadă că vârsta nu limitează creativitatea. Ea intenționează să continue să scrie romane și să regizeze lungmetraje, considerând că combinarea celor două activități aduce atât dificultăți, cât și bucurii. „Dacă aceasta este un vis, sper să nu mă trezesc”, spune ea, descriind experiența de regie ca fiind una de vis.
