Michaël R. Roskam aduce la TIFF lungmetrajul Le Faux Soir, o adaptare a unei acțiuni reale din noiembrie 1943, când jurnaliști și tipografi belgieni au interceptat ziarul controlat de naziști Le Soir și l-au înlocuit cu o contrafacere satirică, Le Faux Soir. Producția are premiera mondială la festival și este vândută internațional de Goodfellas, potrivit The Hollywood Reporter.
Ideea vine de la co-scenaristul Bernard Falaise. În timpul unui curs universitar despre piraterie în media și satiră, discuția despre Le Faux Soir a coincis cu atacurile de la Paris asupra revistei Charlie Hebdo. Un an mai târziu Falaise a ales să scrie un scenariu pe tema respectivă și l-a propus lui Roskam, cu care era prieten din perioada Bullhead. Povestea era aproape necunoscută în Flandra și, chiar și în partea francofonă a Belgiei, era amintită doar anual de abonații Le Soir.
Roskam spune că a vrut un film realist despre oameni care riscă viața, nu un film de satiră. A descris proiectul ca un caper, comparabil cu Ocean’s Eleven, dar cu un ziar. Problema cea mai dificilă a fost textul falsului ziar, vechi și ancorat în umorul anilor ’40. Regizorul a ales să pună accentul pe modul în care acțiunea a fost pusă la punct, pe logistică și pe tipar. Pentru distribuție a căutat actori cu simț al umorului, François Damiens, Arieh Worthalter, Bouli Lanners și Mélanie Thierry, cu intenția de a-i ține sub control pentru a evita o comedie deplin dezvoltată.
Documentarea a vizat tehnologia tiparului din anii ’40. Roskam afirmă că a învățat să tipărească un ziar cu tehnici din acea perioadă și a vizitat muzee și persoane în vârstă care au lucrat în domeniu. A menționat La Démocrate din Franța, unde tineri folosesc încă metode vechi, și descoperirea linotype-ului, mașina care topește literele în forme, ca un moment definitoriu pentru atmosfera filmului.
Regizorul plasează povestea în dialog cu prezentul, pornind de la momentul în care ideea i-a venit lui Falaise, după atacul asupra redacției Charlie Hebdo, și de la dezbaterea despre fake news. În film apare ideea că autoritățile interzic satiră pentru că o percep ca armă. Un personaj spune: „De ce ard naziștii cărți? Pentru că cuvintele sunt arme.” Roskam vorbește despre efectul mental al satirei și despre modul în care regimurile autoritare răspund cu falsificare și cu știri false.
