Pe 28 august, documentarul La superviviente al lui Kike Maíllo, cunoscut pentru lungmetrajul Eva, intră în cinematografele spaniole prin distribuția VerCine. Potrivit Cineuropa, filmul se concentrează pe Tania Head, figura recunoscută în spațiul supraviețuitorilor atacului asupra World Trade Center din New York.
În dialogul publicat de Cineuropa, Maíllo plasează noul proiect în continuarea filmului Oswald, el falsificador. Ambele lucrări îl interesează pe regizor din perspectiva personajelor care își construiesc o identitate prin minciună. Accentul nu cade pe demascare, ci pe motivațiile din spatele construcției: nevoia de a fi ascultați, de a se integra, de a fi iubiți și de a oferi o narațiune acceptabilă celorlalți.
Regizorul spune că l-a atras contradicția cazului. Head a construit o poveste în jurul uneia dintre cele mai mari tragedii recente, iar această poveste a avut efecte reale și pozitive pentru mulți supraviețuitori, devenind un punct de sprijin pentru comunitate. Pe măsură ce echipa a cercetat timp de trei ani, identitatea Alicia a ieșit la suprafață, transformând portretul dintr-un simplu caz de impostură legat de 11 septembrie într-un profil mai complex și uman.
Din cauza materialului vizual limitat, echipa a recurs la recreări cu o actriță, folosind texte reale ale Taniei și mărturii ale persoanelor care au cunoscut-o. Obiectivul nu este o reconstrucție forensică, ci o apropiere de interiorul personajului și implicarea spectatorului în căutarea identității reale. Maíllo vede apariția unor figuri precum Head sau Enric Marco în contextul unor catastrofe ca o consecință a nevoii colective de narațiuni care să ajute la înțelegerea evenimentului. După 9/11, povestea puternică a Taniei a răspuns unei cereri sociale de sens, iar credibilitatea ei a crescut odată cu nevoia de a crede.
Decepția este descrisă ca punct de intrare, nu ca temă centrală. Filmul a pornit de la ideea unui hoax și a ajuns spre identitate și nevoia de a crede anumite narațiuni. Maíllo remarcă că toți construim o poveste despre noi înșine, selectăm amintiri și completăm goluri, având nevoie de recunoaștere din exterior. În privința prezentului, regizorul afirmă: „cred că, în fond, oamenii vor să fie înșelați”. El observă preferința pentru informații care confirmă propriile convingeri și posibilitatea crescută de a alege realitatea pe care vrem să o credem, în ciuda abundenței de date.
