Potrivit BFI — Sight and Sound, Jeremy Thomas își începe amintirile cu restaurantul de la Pinewood. În interviul din 2014 el descrie spațiul ca pe o metaforă a businessului de film, cu chelneri în uniformă, meniu à la carte și actori în costume alături de regizori, inclusiv Hitchcock. Mănâncă plaice, chips și mazăre în timp ce Cecil Beaton fotografia vedetele zilei. Localul, mobilat cu panouri de la ocean linerul Mauretania din 1907, e astăzi un spațiu gol folosit ocazional pentru petreceri.
Copilăria lui Thomas e legată de platourile tatălui său și de unchiul său. Tatăl său turna The Iron Petticoat [1956], iar Katharine Hepburn stătea la ei acasă, aruncând pietre în iazul de pe comună în pantaloni de twill și blouson de piele de căprioară. El reține Doctor films și Carry On films, în special Carry On Sergeant, unde a putut juca pe un traseu de obstacole cu sora Jill. Își amintește modelul Titanicului din A Night to Remember [1958] și Cleopatra [1963]. Directorul de imagine al tatălui său era Ernie Steward, iar în casă veneau editorul Alfred Roome și designerul, probabil Carmen Dillon, pentru că tatăl său realiza trei filme pe an. Locuința era descrisă ca o casă de tip Beverly Hills, cu piscină și teren de tenis.
La casă se vizionau filme pe 16 mm, adesea cu derapaje care împrăștiau peliculă prin living. Thomas primește o cameră Bell & Howell 16 mm cu turret și filmează cu sora sa la casa lui Dirk Bogarde de la Drummers Yard, o clădire cu cinema interior. Bogarde îi aducea rechizite, inclusiv macrou pentru o scenă de pescărie. În casă apăreau vedete precum Brigitte Bardot, iar pe scara largă puteau fi văzuți James Robertson Justice ieșind dintr-un Mercedes cu aripă de pescăruș. Echipa Carry On era la casa unchiului, cu Sid James, Kenny Williams, Joan Sims și Hattie Jacques.
Rank era o mașinărie de producție. Thomas descrie departamente de cameră, recuzită, buget, sunet, regie, montaj, scenariu și producătorul executiv Earl St. John. Camioane plecau în Europa, iar lumini brute erau trimise în India pentru Taj Mahal. Un film care îi încapsulează copilăria este The Wild and the Willing [1962], când avea 13 ani și putea interacționa cu John Hurt, distribuit de tatăl său de la RADA. Cei doi au rămas prieteni, amintindu-și de bowling în Uxbridge.
Latura londoneză vine prin școala Millfeld, unde exista un film society. Thomas nu îi plăcea școala, a luat câteva O levels și a plecat la 17 ani. S-a angajat în laboratoarele Rank de la Denham, accesibile doar cu carte de muncă sindicală obținută prin trainee în laboratoare. A etichetat cutii, a lucrat în săli de numerotare, cutting rooms și darkroom. După o perioadă cu Fred Chandler într-o facilitate de post-producție pentru trailere, a obținut cartea sindicală completă. A lucrat la trailere pentru serialul TV The Saint, a învățat pic sync și a mutat la Londra ca asistent junior pe The Ballad of Tam Lin AKA The Devil's Widow, 1970, regizat de Roddy McDowall, cu Ava Gardner, produs de Alan Ladd Jr și Stanley Mann. Număra rushes și înfășura trimmings pentru John Victor-Smith, editorul lui The Road to Hong Kong și al filmelor lui Dick Lester.
Următoarele etape includ The Harder They Come [1972], unde îl întâlnește pe Chris Blackwell și înțelege reggae-ul, și munca cu Roy Watts, editorul lui Ken Loach, pe The Rank and File pentru Play for Today al BBC în 1971. Devine asistent editor pe The Golden Voyage of Sinbad [1973] al lui Ray Harryhausen, la Goldhawk Studios, unde îl întâlnește pe producătorul american Charles H. Schneer. La Fitzhardinge House din Portman Square Schneer îi explică că fiecare penny contează în film, reproșându-i că cumpăra articole de papetărie individual de la WHSmith. Thomas trece prin mediul Ken Loach, editează A Misfortune [1973] cu Ben Kingsley, apoi lucrează cu Philippe Mora. Prin Mora ajunge la Sandy Lieberson și David Puttnam. Editează Brother Can You Spare a Dime, compilație despre perioada de la Marele Crash la Pearl Harbor, cu filme cu James Cagney și discursuri ale lui Roosevelt. Proiectul îl duce un an în America cu Lieberson, iar filmul este acceptat la Cannes pentru Critics' Week, prima sa prezență profesională la festival.
